PATRUNSA DE IUBIREA ARMONIEI


De pacea cerului în nori s-a abătut,
Și-n lacrima amarului parcă-i pierdut'.
Universul pare asupra mea căzut
Iar Soarele din orizont e dispărut.

Mă-ntreb adesea ce poate să fie,
Speranța nu-și găsește a ei făclie.
Nimănui să-i pese, nu pare să-i fie,
Nimeni nu vede ce greu mi-e mie.

Parcă nu aude şi nu ascultă nimeni.
Mă trezesc că nu am nici prieteni.
Departe de iubirea de semeni,
Totuşi la mine, Isus grabnic veni.

Ochii văd mâna ce durerea alină,
O simt cum spală şi umbra de vină.
Mă-nvaţă frumos să trăiesc în lumină,
Ca pe copilul menit la veşnicia divină.

Se scaldă cerul în lumina de azur,
Zâmbește seninul pe-albastrul contur.
Inima cântă simfonia bucuriei în jur,
Pătrunsă de-al iubirii armonios fagur.

Lumina învierii, ce moartea a răpus,
Din legământ sfânt, mă conduce sus,
Sfânta lumină din Făclia iubirii adus,
Spre plaiul nemuririi paşii mi-a condus.

Amin!