Singurătăţile în noapte
Cu iţele-s prinse în vise
Zbătându-şi sufletul în şoapte
Ca nişte candele aprinse.

Cătând în lături cu ruşine
Ori, poate, în neîndrăzneală
S-ascund din nou, din nou în sine
Cu sănătate şi cu boală.

Iţindu-se dintre zăvoare
Să vadă-n jur ce se petrece
Cătând aripele de Soare
Prin bezna searbădă şi rece

Oricine are-o vizuină
Ori târâie vreo cochilie
Şi ca să iasă la lumină
Nu are poftă şi tămâie.

Mai bine-ascuns în stropi de-argilă
Cu-un scut strălucitor de mască
Împodobită-n clorofilă
Şi-nţelepciune bătrânească.

Să nu te vadă nimeni, nimeni
Să nu-ţi citească printre gânduri
Şi bat înspăimântate inimi
Dintre construcţiile de scânduri.

La ce le trebuie probleme,
La ce să caute belele
Şi orice ins cumplit se teme
Să-şi piardă haina lui de piele.

În care, dăruit odată
A fost ca să-şi astupe frica
Că viaţa lui fu îmbrăcată
S-ascundă plinul ori nimica.

Ci curioşi vor ca să vadă
De după colţ, de prin unghere
Vecinul ce-are în ogradă
Şi să mai aibă ce-o să spere.

Nepricepând că şi acela
Cetate-n jur îşi construieşte
Prin umbre pitulând capela
Unde-i deschis dumnezeieşte.

Căci prin zidirile de umbre
În care şobolan se pierde
Îngândurările lui sumbre
Vor să răsară-n viaţă verde.

El îşi permite şi-o dojană
Să şi-o îndrepte împotrivă
Căci Dumnezeu fiind icoană
Ascultă ca o sugativă.

El răul poate să-şi reverse
Ca sufletul să-şi uşureze
Cu-apucăturile perverse
Înobilându-şi ipoteze.

Îngrămădindu-şi apoi iarăş
În jurul lui noi baricade
Cătând pe uliţi vreun tovarăş
Care să fie cumsecade.

Ca două temniţe-n vestigii
Cu frică pentru libertate
Uniţi de-aprindere-n religii
Se vor numi bombastic „frate”.

De fapt, ascunşi după perete
Privind fricos din ambrazură
Vorbind frumos, pe îndelete
Şi surâzând numai din gură

Îs tot o noapte cu-ntuneric,
Cu-aceeaşi frică de-a fi sincer
Doar rolul slab de om cucernic
Cu slova moartă-n cicatrice.

Sinceritatea dacă nu e
Şi Dragostea nu se aprinde:
Deci Dumnezeu în cetăţuie
Singurătăţii nu-i deschide...


...De undeva cântă cavalul
De-o soartă singură şi-amară...
Se auri pe mal podbalul
În zâmbetul de primăvară.

În noapte ploile de stele
Se prăbuşesc rupându-şi luturi...
Şi albăstrimi de viorele
Descoperiră începuturi.

Şi lilieci se zvârcoliră
Prinzându-şi iar, pe loc ascunsul...
Dalbi zarzării toţi înfloriră,
Iar piersici roz le-au dat răspunsul.

Lumi grămădite prin tufişuri
De-a nu se şti şi-a se cunoaşte...
Singurătăţi din ascunzişuri
Să înflorim deschis în Paşte!