Anii trec, loialitatea rămâne nemişcată ca o umbră. Zilele se scurg cu trudă sau nu, slujirea ta acoperă fără şovăire toate nevoile. Eşti aici pentru că îţi cunoşti poziţia, "acolo" niciodată nu e prea departe pentru tine, credincioşia ţi-a însemnat şiragul zilelor trăite până acum.
Lumea nu ţi-a răpit statornicia, accepţi să trăieşti sub acelaşi cer, să priveşti aceleaşi stele, ca pe pistrui ai nopţii, şi luna - ca pe-o amintire a zilei. Graniţe peste care picioarele nu ţi-au păşit, pentru că ştii să fii acolo unde este nevoie de tine.
Hotarele sunt demult depăşite de alţii şi totuşi legea ta de om aparţine unei singure deschizături de pământ, deasupra căreia ţi-ai odihnit aripile. Aripi presărate cu zboruri dificile, cu aer greu, cu vânt prielnic şi apărare puternică. Zboruri dus-întors şi poate uneori marcate de monotonie şi totuşi... rămâi. Pui totul sub pleoapa ascultării şi urmării îndeaproape. Nu pleci când zboruri încep pe alt tărâm, nu părăseşti când cerul parcă poartă altă culoare în zarea din depărtări, nu fugi, chiar dacă te-ai săturat să poposeşti pe acelaşi drum, nu evadezi, chiar dacă te învârţi în acelaşi spaţiu îmbătrânit de timp... încă nu. Drepturile ţi le opreşti pentru ziua potrivită de a le cere. Nu-ţi cumperi acum bilet, chiar dacă oferta e la un pas de tine. Rămâi pentru azi şi pentru "aici". Nu vrei să intri pe-o cale nehaşurata de pe traseul tău.
Mâine, drumul pe care tu încă îl ţii e abandonat de un alt muritor, unul apropiat ţie... fratele tău. Graniţa e depăşită, cărarea - lăsată în urmă... traiectorie nouă, ce promite drum dulce, alt cer, care se vrea a-ţi adăposti dorinţele şi a-ţi aduce împlinire, dincolo de vechea aripă a ascultării. Priveşti urmele paşilor lui şi te trezeşte dorul de a-ţi ridica şi tu pânzele şi de-a porni fără vâsle, catarg şi barcă de salvare, acolo unde scufundarea e o opţiune sigură, dar ascunsă.
Dar paşii fratelui tău se topesc sub razele credincioşiei tale. Întelegi că aici e locul tău acum, chiar dacă ţi se pare câteodată că soarele mai des apune decât răsare.
Singurătatea nu te opreşte din continuitate. Întrebări ce poate doar tăcerea câmpului le aude, apar şi dispar. Cineva, care cândva era dedicat aceluiaşi zbor ca al tău, se risipeşte în aer. El pleacă. Tu rămâi. Un zbor stins, pe care nu poţi şi nici nu ştiu dacă vrei să-l întorci. Resemnare. Poate mândria îşi face loc. Uiţi. A plecat, a părăsit, a fugit, a cerut. Tu nu.
O singură pereche de aripi, pe-un pământ ce-aşteaptă dedicare. Soarele traversează bolta zilnic. Tu slujeşti la fel, până când, în drumul tău spre casă, simţi apropierea unui zbor uitat de timp şi depărtat. Prin sluga ce-ţi iese înainte ţi se confirmă presimţirea şi zăreşti bucuria ce a invadat pământul natal. Sărbatoare pentru învierea unor aripi, care, rănite, dezgolite şi prăfuite, şi-au găsit învierea înapoi acasă. Aici, de unde planarea ta nu s-a dezlipit, oricât de mult ţi-ai fi dorit să fii purtat de vântul altui tărâm.
Confuzie, în timp ce rămâi suspendat între tăcere şi rostire. Zborul meu n-a mulţumit destul? Bătaia aripilor mele nu a născut nici un ecou în inima celui pentru care am zburat? N-am înfruntat destul trecerea anotimpurilor? Nu m-am luptat acolo, singur, să rămân? N-am acceptat acelaşi cer, acelaşi soare şi n-am lăsat credincioşia să-şi pecetluiască un nume pe acest pământ? Am rămas şi sunt.
- Dar, tată, tacerea-mi capătă cuvinte. O sărbătoare pentru mine n-ai?
Cu zborul obosit, rămân. Rămân în prag... Bucurie pentru nişte aripi rupte... Dar mi se spune apoi că numai nişte aripi căzute te pot face să înveţi să zbori. Şi pentru aceasta, lumina era aprinsă şi muzica acordează inimile celor dinăuntru. Era sărbătoarea primului zbor adevărat al celui ce a părăsit locul tainicei pregătiri. De mine se bucura zilnic... sărbatoarea mea nu avea nevoie de acte, credincioşia mă învăţase zborul demult... acum, rămânea să înţeleg ce înseamnă sărbatoare... Să-ţi îngenunchezi zborul împreună cu cel ce - odată reîntors, zdrobit şi căzut - e gata să-şi îndrume aripile spre ascultare.
Când nu vrei să intri să înflăcărezi dorinţa de credincioşie, acolo unde fusese rebeliune, rămâi doar cu nişte zdrenţe monotone, în schimbul unor haine de sărbătoare, care pentru cineva înseamnă primul zbor adevărat, iar pentru tine - un zbor înnoit.
Când nu vrei să intri... în zadar ai rămas până acum...