Pilonii

Un gând se rotește în minte hain,
Insistent mă întreabă ades ;
Pe ce temelii ți-ai zidit tu ființa
Ce fel de piloni ai ales ?
Sunt temelii în piatră zidită
Ființa, să-ți țină cu greu,
Când vântul și ploaia, zăpada și gerul,
Lovesc ca trăsnite, pilonii mereu ?

Încerc să-l evit, deși mă rănește,
Răspuns să îi dau la-ntrebare.
Cutia Pandorei ce este în mine,
Nu vreau s-o deschid ca atare.
Trecutul în schimb, mă bate pe umăr,
Mai grăbit ca prezentul îmi spune;
,,Știu că e greu, să întorci amintirea,
Dar spune-i odată, cum, și de unde ?"

Ei bine, - tu, gând insistent la-ntrebare,
Ani mulți eu ființa mi-am pus,
Pe piloni de nisip să mă-nalțe,
Sperând să ajung tot mai sus.
Dar valul din larg, gonind nebunește,
Pilonii i-a frânt, neavând temelie.
Iar spuma din val, cu bătrânele alge,
Jeleau pe nisip, a lor văduvie.

Am încercat apoi, piloni să-mi ridic,
Din vreascuri, crezând că vor ține.
Ființa cu patimi, ce ușoară o credeam,
Urzea amăgiri, și lupte în mine.
Deși o credeam, ușoară n-a fost.
Pilonii din urmă, s-au rupt.
Căderea în gol, mi-a fost ca și prima,
Pe drum plin de cioburi, și mult mai abrupt.

Văzându-mi neliniștea cu care-ncercam,
Răspuns să găsesc la întrebare,
Din nou gândul meu, cu-n aer de Domn,
Mă prinse de mână, spunând cu răbdare:
,, Stai liniștit, nu fii supărat!
Căderi ai avut de coșmar.
Dar vreau să-ți propun, ființa s-o pui,
Pe piloni de oțel, ce-s căliți prin Calvar!

Am la mine proiectul perfect,
Ca prin El să-ți zidești prima piatră.
Pe pilonii întinși, de cuie străpunși,
Care țin de milenii, și a pământului vatră.
Ea, "Temelia", a fost zguduită
De cei care șanțuri săpară s-o strice.
Prin bătăi de ciocan, s-au gândit adversarii,
Pilonii pe lemn, către cer să-i ridice.

Dar au fost ca și tine, mai puțin pricepuți,
Adversari, și neamuri de-a rândul.
Care încă zidesc temelii pe gunoaie,
Refuzându-i pilonii, ignorând Sângerândul.’’
Am rămas ca și mut, la ce auzisem,
De la gândul ce-mi vorbise în șoaptă.
Am ales ca ființa, pe piloni de oțel,
S-o zidesc zi de zi, câte-o treaptă.
,, Mulțumesc !" i-am răspuns ’celui gând,
Ce părea insistent la început.
,, Să îmi ierți răbufneala!" L-am rugat mai apoi,
Și prin minte hoinar, s-a făcut nevăzut.

Viorel Balcan 25 februarie 2013