Să nu uiţi prietene nicicând,
Că eu îţi sunt averea pe pământ
Şi-am ştiut mereu de neputinţa ta,
De-a fi statornic, de-a mă asculta.
Ai risipit, ai împrăştiat averea
Şi poate nu-mi mai simţi puterea,
Dar aminteşte-ţi azi copilul meu,
Că eu rămân acelaşi Dumnezeu,
Şi nu mă schimb. Şi nu retrag,
Ce am promis, îmi eşti la fel de drag,
Ca la-nceput când te-am creat,
Ai fost la rându-ţi înşelat
Şi-ai rătăcit pe căi străine,
Întoarce-te din nou la mine,
Cu haina ta, murdară, ruptă,
Cu faţa-nlăcrimată, suptă...
Ferestre către cer tu zici că n-ai?
Eu însumi sunt o poartă către rai,
Ţi-am dat un strop din Apa Vie,
Să bei, să fii părtaş la veşnicie,
Din Grâul Vieţii eu ţi-am dat un bob,
Să te hrăneşti, să nu mai fi un rob,
Al rătăcirii şi neascultării,
Răspunde fiule, acum chemării,
Când preumblarea ta în lume doare,
E semn în cer şi bucurie mare,
Căci doar aşa, simţind mustrarea,
Privirea ta caută Lumina, zarea.
Poate te simţi descurajat, căzut,
Un renegat, un vas uitat, de lut,
Într-un ungher întunecos şi rece,
Dar, dragul meu, ca tine-s alţii zece,
Sunt sute, mii, ce-şi plâng căderea,
Priveşte crucea, ea este puterea!
Te chem de veacuri şi te strig,
Îndrum, dar niciodată nu oblig,
Ascultă-mi Duhul cum şopteşte,
Îţi spune: ”Tatăl te iubeşte!”
Ce-aştepţi? Apleacă-ţi azi fiinţa,
Eu sunt acelaşi, Eu sunt biruinţa,
Jerfirea mea, e una, suficientă,
Iar veşnicia, e-o dată scadentă,
Depinde doar de tine cât mai stai
Să rătăceşti. Nu vrei să te predai?
Dă-ţi viaţa-ntreagă astăzi lui Isus
Şi El te va conduce-n slavă sus,
Păcatul tău a fost, este iertat,
Prin Mielul Sfânt şi sângele vărsat,
Te-am înnoit, ţi-am dat o haină-aleasă,
Căci te-am ales să-mi fii în cer mireasă.

27/02/13, Barcelona- Lucica Boltasu