Ce este dialectica?
Autor: Friedhelm König
Album: fara album
Categorie: Diverse
Ţăranii unei cooperative au venit la primarul satului şi l-au întrebat:
- „Tovarăşe primar, spuneţi-ne: Ce se înţelege prin cuvîntul »dialectică«?" Primarul spuse:
- „Dragi tovarăşi, eu nu vă pot explica acest cuvînt în mod aşa de simplu, însă am să vă povestesc o întîmplare, închipuiţi-vă că vin la mine doi tovarăşi.
Unul este curat, iar celălalt este murdar. Eu îi invit pe amîndoi să facă o baie. Care din ei va accepta mai degrabă să facă baie?"
- „Cel murdar", au răspuns ţăranii.
- „Nu, cel curat", răspunse primarul. „Cel curat este obişnuit cu baia. Cel murdar nu pune nici o valoare pe ea. Deci care dintre ei va accepta baia?"
- „Cel curat" răspund ţăranii.
- „Nu, cel murdar! Acesta are nevoie de o baie", răspunde primarul. „Deci cine acceptă baia?"
- „Cel murdar", răspund ţăranii.
- „Nu, amîndoi", răspunde primarul la aceasta. „Cel curat este obişnuit să facă baie, iar cel murdar are nevoie de o baie. Deci cine va accepta baia?"
- „Amîndoi", răspund încurcaţi ţăranii.
- „Nu, nici unul din ei", spune primarul. „Cel murdar nu este obişnuit să se îmbăieze, iar cel curat nu are nevoie de baie".
- „Păi, tovarăşe primar", zic ţăranii scărpinîndu-se în cap, „cum să înţelegem noi lucrul acesta? de fiecare dată spuneţi tot altceva, şi de fiecare dată numai ceea ce vi se potriveşte socotelilor dumneavoastră".
- „Ei vedeţi, tocmai aceasta este dialectica", spuse primarul zîmbind.
Ar fi ceva de rîs în toată povestea aceasta dacă n-ar fi aşa de serios.
Oare nu eşti şi tu un astfel de dialectician? Tu ştii că ai făcut ceva rău. O voce lăuntrică îţi spune aceasta cu certitudine, îndată însă vine o altă voce, vocea dialectică, avocatul celui rău. Tu ştii ce spune aceasta cu predilecţie: „Ei lasă, nu este chiar aşa de rău. Cine crezi că o ia chiar aşa în serios? Nu fac şi alţii la fel? Doar nu te-a văzut nimeni. O singură dată este ca niciodată". Aşa sau ceva asemănător se poate auzi de la vocea aceasta. Această voce satanică vrea să contrazică permanent cugetul.
Satana este marele potrivnic care lucrează cu rîvnă pentru a răstălmăci adevărul. Cuvîntul grecesc pentru Satana este „diabolos", tradus textual înseamnă „cufundă-torul, cel ce face claie peste claie; a zăpăci, a arunca în totală dezordine". El încearcă zi de zi să facă dezordine în cugetul tău. Îşi dă toată osteneala pentru a te împiedica să citeşti Biblia. Numai în Biblie găseşti singura măsură incontestabilă pentru bine şi rău. „Căci Cuvîntul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decît orice sabie cu două tăişuri: pătrunde pînă acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţurile şi gîndurile inimii" (Evrei 4:12). Acest Cuvînt minunat doreşte mai înainte de toate să te conducă către Isus Domnul şi Mîntuitorul, care aşteaptă ca tu să vii acuma la El. Acest „acuma" este aşa de important pentru tine! Îndată însă, glasul celui rău este la post şi-ţi spune: „Nu te grăbi, mai este timp!" Dar aminteşte-ţi că nimic nu este ascuns care nu va fi descoperit (Ev. Matei 10:26) de ochii Acelui care sunt ca para focului! (Apoc. 19:12). Isus te cheamă să vii la El. Nu-l refuza!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/eseuri/10485/ce-este-dialectica