Tăria mea întreagă s-a distrus,
Puterea mea rămase fără vlagă,
Pământu-ntreg mi s-a crăpat, Isus,
Gemând cu-ncredințarea lui oloagă.

Mi-i frică, Doamne, când mă faci să trec
Prin umbre și prăpăstii de spărtură
Tinzând să mă ascund ca un culbec
Chiar la ecoul de zguduitură.

Știu – numai Tu mi-ai fost un ajutor
În toate-nfricoșările din viață,
Dar totuși cat în jur bănuitor
Și inima-mi în inimă îngheață.

Oare-ar putea să mă ajute-un om
În căile din noapte înspre zare
Și-n frăgezimea mea de liliom
În stare e de-a-mi fi o apărare?

Doar Tu, Isuse, scut mi-ai fost și-mi ești,
Lumina Ta îmi este călăuză
Spre-nseninări și înălțimi cerești
Din valea despicată și ursuză.

Tu-mi întărești Credința-n nopți adânci
Că iar Speranța-n viață se-nfiripă
Și dacă chiar m-am prăbușit în brânci
Tu steag de-asalt mă-nalți peste o clipă!