Înaintarea omului în spaţiul cosmic ne ţine pe toţi în tensiune, între puterile mondiale de frunte are loc un mare concurs între oamenii de ştiinţă, astronauţi şi rachete. Care naţiune va fi cea mai plină de succes şi va putea pătrunde mai adînc în univers? Această întrebare stăpîneşte milioane de oameni.

Şi în trecut au avut loc evenimente care au fost urmărite cu încordare de popoare întregi. Cine va cîştiga întrecerea în gheţarii veşnici şi va ajunge primul la Polul Sud? Va fi englezul R. Falcon Scott sau cercetătorul norvegian Amundsen? Într-adevăr a fost o luptă emoţionantă pînă ce la 18 ianuarie 1912, Scott, după eforturi aproape supraomeneşti, a ajuns la Polul Sud. Acolo însă, spre dezamăgirea lui, vede fluturînd deja steagul norvegian. Aşadar, Polul Sud, încă nevăzut de ochiul omenesc şi niciodată călcat de vreun picior omenesc, a fost cucerit într-un timp foarte scurt de două ori. Amundsen cu cîinii lui siberieni ajunsese deja la 17 decembrie 1911 şi a înălţat aici semnul biruinţei. Scott şi oamenii lui se întorc descurajaţi. Slăbiţi de lipsuri şi necaz, la întoarcere au îngheţat cu toţii în zăpada veşnică, unde cu cîteva luni mai tîrziu au fost găsiţi împreună cu preţioasele lor jurnale de zi.

Anglia era Încă îngrijorată din cauza eroilor ei dispăruţi, în timp ce un nou eveniment emoţionant mişcă inimile, în primăvara anului 1912 un vapor uriaş şi luxos a fost lansat la apă, vapor care trebuia să cucerească pentru Anglia „Cordonul Albastru" al oceanului, acea înaltă şi rîvnită decoraţie pentru cea mai rapidă călătorie cu vaporul peste Oceanul Atlantic. Toţi sperau, ba chiar se aşteptau la un lucru sigur: „Titanicul", cel mai mare, rapid, sigur şi mai frumos vapor din lume, va pune în umbră vapoarele celorlalte naţiuni. Toţi vor să fie de faţă, cînd acest vapor uriaş va readuce pentru Anglia „Cordonul Albastru", cînd acest colos, în prima lui călătorie, va traversa în timp record Atlanticul. Nu lipseşte însă nici aroganţa, nici mîndria organizatorilor acestei călătorii şi nici a călătorilor care pentru bani mulţi şi-au putut procura un bilet de vapor. Pe corpul vasului uriaş o mînă calomnioasă a scris cu litere mari să se poată citi de departe: „NO GOD" (N-avem nevoie de Dumnezeu). La bord, o distracţie trebuia să facă loc alteia. Pe vapor se găseau 2.224 de oameni, iar printre aceştia erau 25 de milionari. Toţi erau într-o dispoziţie bună, se amuzau şi dansau.

În noaptea spre 15 aprilie 1912 vaporul de lux ajunge în apele din Terra-Nova, unde pe timp de primăvară trebuia să te aştepţi la gheţari plutitori. Un vapor din apropiere avertizează neîntrerupt „Titanicul" prin telegraf că există pericol de gheţari: „Mai încet! Mai încet!" Însă „Titanicul" înaintează nebuneşte, căci biruinţa trebuia cîştigată cu orice preţ. În noaptea aceea, pe vapor se petreceau tot felul de lucruri. O petrecere furtunoasă are loc. Orchestra cîntă fără întrerupere. Dintr-o dată o zguduire puternică străbate corpul uriaş al vasului. Dansatorii se clatină îngroziţi. Mai întîi este o întrebare, apoi o bănuială, după care o certitudine înfiorătoare. Cu viteză record „Titanicul" a lovit un gheţar exact în locul unde era scris: „NO GOD". Peretele vasului a fost tăiat de gheţar. Apa începuse să pătrundă în vapor. Panica izbucneşte. Căpitanul porunceşte să se păstreze calmul şi să se coboare în bărcile de salvare. Dar oare cine poate să păstreze calmul, cînd trebuie să constate că bărcile de salvare nu ajung decît pentru o parte din pasageri? În felul acesta începe lupta exasperată a unora împotriva altora pentru un loc în barca de salvare. „Titanicul" transmite fără întreruperi „SOS"... „SOS"...

Însă singurul vapor din apropiere care a avertizat în mai multe rînduri pericolul faţă de gheţari nu dă răspuns. Numai tăcere! Disperată tăcere! Telegrafistul acestui vas s-a dus la culcare pentru că la semnalizarea lui n-a primit nici un răspuns de la „Titanic". Dintr-o dată, lumini, lumini! Un alt vapor se vede la orizont. Aici e ajutorul, salvarea. Imediat oamenii de serviciu de pe „Titanic" aruncă în aer rachete de semnalizare, însă abia atunci constată că la bord n-aveau decît rachete luminoase, albe, care folosesc ca semn de salut pentru alte vapoare şi pentru sosirea în port. Rachete luminoase roşii pentru semnal de alarmă nu erau disponibile. Au fost prea mîndri ca să le mai ia în călătoria „record", în noaptea întunecoasă, celălalt vapor nu putea bănui nimic despre agonia de pe „uriaş". El salută înapoi cu semnale albe şi plecă mai departe.

Minutele „Titanicului" sunt numărate. Apa se strecoară cu putere prin spărtura deschisă a prorei. Mînaţi de frica morţii, mulţi dintre pasageri sar pur şi simplu în apă. Apoi, dintr-o dată faimosul vapor se afundă vertiginos în adînc. Cei ce pluteau fără ajutor pe apă sunt traşi printr-un vîrtej uriaş în adînc. 1563 de oameni s-au înecat în valurile reci ale Atlanticului. Un trist record!

Tu şi eu, noi toţi ne aflăm într-o uluitoare călătorie. Mă refer la călătoria emoţionantă a vieţii. Aici depinde de lansarea corectă. Stă scris la prora corabiei tale „CU DUMNEZEU" sau scrie „NO GOD"? Poate că nu este scris cu litere aşa mari, ci numai foarte mărunt şi greu de descifrat, sau într-o scrisoare secretă pe care nimeni n-are voie s-o citească. Atunci gîndeşte-te! Acest start greşit duce la dezastru. Dumnezeu în Cuvîntul Său îţi spune clar: „Fiule, dă-mi inima ta!" (Proverbe 23:26). Doar acesta este startul bun. Toţi cei care n-ascultă Cuvîntul lui Dumnezeu sunt atenţionaţi cu mare seriozitate: „Nu vă înşelaţi"! „Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit! Ce seamănă omul, aceea va şi secera!" (Galateni 6:7). Cînd observi că pluteşti pe un curs greşit, nu te poate ajuta decît hotărîrea de schimbare a direcţiei. Altfel, mai devreme sau mai tîrziu vei merge la pierzare. Ai auzit cum radiotelegrafistul te previne şi iar te previne ca să-ţi vii în fire? Ascultă-i, nu-ţi „deconecta" conştiinţa, căci curînd nu vei mai putea auzi semnalele lui aducătoare de salvare!