Lui Karl îi plăcea să citească de mic copil. Cu primii bani pe care-i câştigase, lustruind cizmele unchiului său, băiatul îşi cumpără o micuţă cărţulie cu coperte roşii.

Pasiunea cititului îl împiedica însă câteodată să-şi facă lecţiile şi de fiecare dată când aducea note proaste, părinţii îl pedepseau cu asprime. Pentru o notă proastă la aritmetică tatăl îl ameninţă că-i ia cărticica. Amărât şi cu ochii în lacrimi, băieţelul i se plânse mamei. Dar nici mama nu-i ţinu parte, mai ales după ce-i văzu hăinuţa pe care nu mai era nici un nasture.

Odată mama îl trimise la prăvălie să cumpere cârnaţi. Soţia cârnăţarului puse pe cântar o bucată de salam şi întinse mâna după o carte groasă ca să rupă din ea o filă şi să împacheteze marfa. Karl încremeni de groază. Era o carte mare şi frumoasă, iar lui îi plăceau atât de mult cărţile!

Citind spaima din ochii băiatului, femeia îi promise cartea în schimbul unui vraf de gazete cu care să poată împacheta mezelurile.

Karl se repezi într-un suflet acasă, strânse toate gazetele până la una şi alergă cu ele la cârnăţărie. În lipsa lui mama desfăcu hârtia în care femeia învelise cârnaţii şi citi: "Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament în traducerea lui Martin Luther, anul 1560". "Ce nelegiuire! - exclamă mama. - Să pângăreşti Sfânta Scriptură, învelind cu ea nişte cârnaţi..."

Între timp Karl alerga prin vecini după alte gazete. Toată lumea din cartier îl cunoştea şi-l iubea, astfel că în scurt timp băiatul adună o mulţime de gazete, pe care le duse la prăvălie. Vânzătoarea le puse pe cântar, dar şi de astă dată Biblia se dovedi a fi mai grea. Femeia îi spuse că nu i-o poate da, până nu-i va aduce atâta hârtie cât cântăreşte Biblia. Dar văzând lacrimi în ochii băiatului, i se făcu milă de dânsul şi-i spuse: "Bine, ţi-o dau, pentru că te ştiu băiat cuminte şi silitor, pentru că îţi place să citeşti, iar mama ta cumpără întotdeauna de la noi. Drept să-p spun, e şi păcat să înveleşti cu ea mezelurile".

Strălucind de bucurie, băiatul duse uriaşa Biblie acasă. De atunci petrecea ore întregi plecat deasupra ei, citind sau privind ilustraţiile.

Peste puţin timp băiatul ajunse să cunoască o mulţime de istorii biblice, pe care le povestea mai apoi tovarăşilor lui de şcoală. Aceştia îi schimbară pe loc porecla de Karl "Bibliofilul" în Karl "Biblicul". Când se jucau de-a "Şcoala Duminicală", Karl îndeplinea întotdeauna rolul predicatorului.

Când sosi timpul să înveţe la o şcoală superioară, părinţii lui, oameni săraci, strânseră cu multă trudă mijloacele de care era nevoie ca să-l înscrie la una din şcolile din capitală. Acolo avu prilejul să studieze o mulţime de cărţi şi nutrea speranţa să-şi procure o bibliotecă proprie. Karl ducea o viaţă plină de lipsuri, ca de altfel toţi studenţii. Un profesor îi oferi 50 de mărci (bani nemţeşti) pentru preţioasa lui Biblie, dar Jonathan, un prieten, îl sfătui să nu-şi vândă comoara. Când însă un mare negustor de cărţi îi propuse o mie de mărci, Karl vându Biblia şi îşi cumpără în schimb o minunată bibliotecă ce număra şi câteva Biblii şi se apucă să studieze temeinic Cuvântul lui Dumnezeu. Karl alcătui mai multe manuale de studiere a Bibliei, rămânând până astăzi un renumit scriitor duhovnicesc şi slujitor al Domnului, deşi nu mai este demult în viaţă.

Vechea Biblie a lui Karl a ajuns în cele din urmă la un muzeu, unde se află şi astăzi, ca o ediţie extrem de preţioasă şi rară. Puţini sunt acei care ştiu că această carte l-a adus pe micul bibliofil printre credincioşii Domnului nostru Isus Cristos şi l-a ajutat să devină un mare scriitor duhovnicesc şi propagator al Sfintei Scripturi.