Trecutele primăveri

S-au dus atâtea primăveri,
Și încă una stă și bate,
La ușa anilor puțini
Echivalenți, cu-o pagină din carte.
Trecut-au primăveri pe rând,
Și încă una vrea să fie,
O zână bună din povești
Natura, să o reînvie.

S-au dus atâtea primăveri,
Luând cu ele totodată,
Polenul florilor de măr,
Ce stau tot singuri,
În valea-ndepărtată.
Și alta își așteaptă rândul,
Să intre parcă cu îndrăznire,
Topind ale iernii flori de gheață,
Trezind și câmpul din recea amorțire.

S-au dus pe rând acele primăveri,
Ce așteptau ca mirele în zori,
Pe cerul larg să vină-n grabă
Mireasa, ce e stolul de cocori.
Nepregătită, n-a venit nici dânsa,
Domnița primăvară de acum.
Cărări de flori ea pregătește,
Pentru o vară, desprinsă din album.

Trecut-au primăveri, Isuse,
Prin viața mea atât de multe…
Mi-a fost de gheață inima în mine,
Când nu a vrut de Tine să asculte.
Odată, ai trimis Tu primăvara,
Ghețari și țurțuri să topească.
Și ai topit Tu inima în mine,
Pe Tine Soare Sfânt, să Te cunoască !


Nu pot să arăt, acum în calendar,
Ce primăveri voi apuca.
De-or fi puține, sau mai multe,
Prin viață cât voi colinda.
Dar după-a iernii amorțire,
Ce-a înghețat ființa mea de om,
,,Trezește-mi Doamne, sufletul în mine,
Cum face primăvara,
Cu mugurii din pom !"

Viorel Balcan 1 martie 2013