„Fiul cel mai mare”

Autor: Ioan Hapca
Album: fara album
Categorie: Diverse

 În pilda aceasta întâlnim un tată bogat cu doi fii în acăror inimă a pătruns și s-a instalat un duh de nemulțumire... Unul dintre ei, mai sangvinic, coleric și obraznic, îi cere tatălui său partea de avere ce, nu i se cuvenea, dar tatăl este bun și „le-a împărțit averea”.  

„Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul, și a plecat într-o țară depărtată,...”  lăsând pe tatăl său cu inima zdrobită...

   Când fiul acesta și-a strâns totul și a plecat, probabil că tatăl a încercat să se mângâie cu gândul că mai are totuși un fiu care va fi aproape de inima lui... Dar n-a fost deloc așa!  Și am putea spune pe drept că pilda aceasta ni se potrivește și nouă și generației noastre și tuturor generațiilor de oameni care au trăit pe pământ...     

    Dar din 22 de versete , 8 îl au în vedere pe fiul cel mai mare:  El este fiul tatălui în care, din nefericire, ne cam regăsim uneori și noi, toți fiii Tatălui ceresc.

 

    Fiul acesta este un fiu prețios în ochii tatălui, un fiu prețuit și iubit de tatăl său... Un fiu muncitor...Numai că are o mare problemă în el însuși, în inima sa; o problemă atât de mare și de gravă încât îl separă de casa și familia tatălui său, inclusiv de tatăl său.

    Acest fiu stă închis în el însuși și separat de familie, izolat...Stă la „distanță” sfidător, mânios, răutăcios, lipsit de milă, bunătate, dragoste, bucurie și chiar de bun simț...  –Totuși tatăl, este tot timpul cu el, îl cercetează și-i vorbește cu dragoste, cu o dragoste inexplicabilă... Și, deși pe el nu-l durea nici în cot de necazul, durerea, problema și suferința tatălui său, tatăl suferea și pentru el și era mereu interesat de problemele lui...(ne regăsim și noi pe aici?)

    Fiul acesta singuratec și pierdut cu mintea și inima, are un și un sens pierdut și fals al responsabilității, al datoriei și al  respectului față de tatăl său și față de casa și familia sa:  „niciodată nu ți-am călcat porunca” ...

  –Oare  poate fi adevărat?!   Cu siguranță că, la fel ca toții fii, a călcat de multe ori... (la fel ca noi toți) Porunca Tatălui...Și, la fel ca acest tată din pildă, S-a comportat și Tatăl nostru cu noi: A acoperit totul, a șters totul, a uitat totul și ne-a invitat mereu și mereu să ne bucurăm de prezența Sa, de bunătatea Sa, dragostea Sa, de harul Lui nemărginit și de statutul de fii ai Săi.

     Fiul acesta, care nu se poate identifica cu fratele lui, cu problemele și interesele tatălui său, nici chiar cu tatăl său,  mai este și uituc și tare nerecunoscător:  „mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied...”  

     Nu găsim nicăieri că tatăl i-ar fi oprit vreo bucurie, dar își dorea cu siguranță ca fiul acesta să-și găsească bucuria și în prezența lui, la ospăț și la masă cu el...

     Dar găsim că ia dat și lui partea de avere care, potrivit rânduielii iudaice a primului născut, trebuie să fi fost de cel puțin trei ori mai mare ca a celuilalt și mai găsim că „tot ce am eu este al tău”...     Dar recunoștință, mulțumire și bucurie nu se poate găsi nicidecum  în inima acestui fiu!!

    Noi, uităm ușor binefacerile Sale, ne comportăm obraznic, răutăcios și mizerabil dar El continuă să ne iubească, să ne dea „totul”, nă ne invite în Casa Lui, la masa Lui, în bucuria Lui...Și continuă să ne facă bine în fiecare clipă!     Ce minunat este Tatăl nostru! 

 

    Fiul acesta însă; și-a pierdut dragostea dintâi, și-a pierdut căldura sufletească față de casa tatălui său, față de fratele lui și față de însuși tatăl său, și-a pierdut orice plăcere față de slujire și acum slujea „ca un rob”...  Și lipsit de respect și bun simț îl înfruntă și îl jignește public pe tatăl său (înaintea slugilor, prietenilor și vecinilor veniți la ospăț) și caută să strice bucuria tuturor rănind adânc pe tatăl său și pe fratele său, singurul său frate „întors dintre cei morți”.  

    Singura justificare pe care i-o prezintă tatăl vizavi de dragostea arătată și bucuria manifestată față de fiul risipitor este aceasta: „acest frate al tău era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit”.

    Dacă bucuria Stăpânului este nespus de mare pentru o oaie dintr-o sută care s-a pierdut și a fost găsită, acest om, nu se poate bucura deloc nici măcar de singurul său frate care fost mort și a înviat.   –Cum te bucuri tu de frații tăi care au fost morți și au înviat împreună cu Hristos și sunt în Casa Tatălui și la masa Lui de bucurie? 

     Dumnezeu, Tatăl nostru bun ne dă în fiecare zi, din belșug tot ce avem nevoie; dă tuturor cu mână largă din belșugul harului Său necuprins  și face să răsară soarele și peste cei buni și peste cei răi, face bine și vrea binele și pentru cei răi, și așteaptă întoarcerea lor, iubește și pe cei ce nu pot iubi și-i invită în Casa Lui, la părtășie și bucurie...

     El este Dătătorul și Izvorul tuturor bogățiilor iar noi toți luăm „totul” din mâna Lui în fiecare zi și... Oare nu risipim nimic?!   -Cu siguranță că suntem cu toții vinovați pentru că „greșim în multe feluri”.    

     Trăim într-o lume frământată și chinuită de ispită și ispititor, de minciună și tatăl minciunii, de ură și ipocrizie unde domnește dușmanul de moarte al lui Dumnezeu, călcăm de multe ori Poruncile Tatălui nostru și cea mai mare nevoie a noastră este de a fi iertați, iubiți și restaurați, căutați și aduși în Casa Tatălui, invitați la masa și bucuria Lui...Și pentru asta, Tatăl ceresc S-a dat pe Sine Însuși în Persoana Fiului Său Preaiubit Care S-a pogorât în „Valea umbrei morții” să ne caute și să ne aducă pe umerii Săi la viață... 

     Apoi S-a dat pe Sine Însuși în Persoana Duhului Său Sfânt, Care a stat totdeauna alături de noi să ne lumineze mintea și „să ne deschidă ochii inimii” să ne descopere dragostea și bunătatea lui Dumnezeu și să ne recupereze din întunericul nostru ...  Și nu așteaptă în schimb altceva decât ca noi „să ne venim în fire” zicând „așa cum sunt, la Tine vin” ...și este suficient.... Să ne venim în fire și să ne întoarcem la El din toată inima și El, „pe când suntem încă departe” ...„ne cuprinde în brațe, cade pe grumazul nostru și ne sărută mult”... (vers.29)

 Să ne venim în fire și să zicem  „ Tată, iartă-mă” din toată inima și nici nu este nevoie de mai mult, El este gata să ne facă iarăși fii Lui, să ne îmbrace cu „haina cea mai bună”, „să ne pună inelul de moștenitori în deget și încălțăminte în picioare”... El este gata să ne primească ca înviați din morți și să ne dea iar „totul”!

 

    Pilda celor doi fii ne descoperă inima Tatălui nostru ceresc îndemnându-ne să venim cu toată încrederea la El, să-I fim credincioși, să-L ascultăm și să ne bucurăm de El și împreună cu El, pentru că El nu are de gând să ne reproșeze nimic de „averea” pe care am risipit-o, nici de numele pe care l-am terfelit...

    El, atunci când ne pocăim și ne întoarcem din toată inima la El ne iartă toate obrăzniciile, răzvrătirile, păcatele și fărădelegile și ne face fii Lui dragi, moștenitori ai Împărăției Sale.   

   Doamne ajută-ne pe toți să ne venim în fire și să trăim ca fii în Casa Ta, să ne bucurăm totdeauna de Tine și de tot ce faci Tu! Amin.