Scopul unui țepuș
Autor: George Cornici
Album: Schițe literare
Categorie: Controverse

 

”Şi, ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf.

 

8. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.

 

9. Şi El mi-a zis: "Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită." Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.

 

10. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.”(2 Cor. 6:7-10)

 

***********************************************************************************************

E clar că în galeria sfinților apostolul Pavel ocupă un loc printre primii doi sau trei...dar ce zic eu primii doi sau trei?...ci e vorba de primul loc. Bine-nțeles el nu ar fi de acord cu această afirmație și știm de ce: el însuși a declarat că a fost primul dintre păcătoși. Lăsând la o parte această aparentă neconcordanță putem afirma că a fost un titan al credinței. 14 epistole în NT au fost scrise de el. Influența lor de-a lungul veacurilor cine poate s-o măsoare?

I. ÎNTREBARE

Fiind un titan al credinței, un extraordinar misionar, muncind atât de mult pe ogorul Evangheliei, suferind atât de dragul Mântuitorului, de ce l-a ”răsplătit” Dumnezeu cu un țepuș? Așa ne întrbăm noi când privim lucrurile doar la suprafață.

II. ALTĂ ÎNTREBARE

Și eu sunt curios; și alții sunt și au fost curioși de-a lungul secolelor: în ce a constat acel țepuș? S-au făcut și se mai fac speculații că ar fi:

a) ceva de natură fizică

b) ceva de natură spirituală

c) ceva de natură emoțională

d) o combinație din toate cele trei

e) ba unii au lansat ideea(destul de plauzibilă, aș zice) cum că țepușul ar fi fost un frate. Dacă e așa acest frate trebuie pus între ghilimele.

Speculații, speculații și iar speculații. Ce știm de fapt? Știm că a fost ceva din partea diavolului, a fost ”un sol al satanei” Deci n-a fost din partea lui DumnezeuȘ de ar fi fost din partea lui Dumnezeu, Pavel nu s-ar fi rugat de trei ori să fie îndepărtat din viața lui. Dar Dumnezeu l-a îngăduit cu un anume scop, un scop clar pe care l-a știut și apostolul. E unul din acele cazuri când Dumnezeu schimbă răul în bine spre a-și realiza planul Lui. CE TAINICĂ LUCRARE!

Am văzut ce știm. Ce nu știm e ce anume a fost acel țepuș. Și aici vedem înțelepciunea magnifică a lui Dumnezeu. Să înțelegem că Dumnezeu, în mod intenționat, nu a permis dezvăluirea acelui țepuș. Dacă ar fi fost dezvăluit câți credincioși din toate timpurile ar fi afirmat: ”am boala, țepușul pe care Pavel l-a avut”? Câți? Nu știm câți, dar ar fi fost destui. Ce minunat lucrează El!

III. SCOPUL UNUI ȚEPUȘ

1. Ne ține ancorați în eternitate

2. Ne ține puternici(când sunt slab atunci sunt tare)

3. Ne ajută să accentuăm nu ce suntem noi prin noi înșine, ci ce poate face Isus în viețile noastre

George Cornici/2 Martie, 2013

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/105833/scopul-unui-tepus