De ce permite Dumnezeu suferinţa? Această întrebare este una din cele mai profunde taine ale vieţii. Este foarte greu de dat un răspuns la ea. Nu putem găsi în Biblie nici un text în care să ni se ofere o tratare completă a acestui subiect, dar Sfânta Scriptură ne pune anumite jaloane pentru a afla câteva răspunsuri. Să împărtăşim deci unele idei despre acest subiect, idei care s-ar putea dovedi folositoare.

Mai întâi, să remarcăm că Dumnezeu a lucrat şi lucrează pentru ca suferinţa să fie uşurată. Trebuie să ne reamintim că suferinţa îşi are originea în grădina Edenului. Dumnezeu i-a dat omului libertatea de alegere, pentru ca acesta să aleagă binele sau să aleagă răul. Acea parte din alcătuirea omului, care îl distinge dintre alte vieţuitoare de pe pământ, este tocmai capacitatea lui de a alege şi a lua decizii morale. Omul este un agent moral liber. Satan nu le oferă copiilor săi o asemenea libertate. Adam a ales să urmeze sfatul lui Satan, şi a păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Astfel, alegerea lui Adam, păcatul lui, a deschis calea suferinţelor omenirii.

   Un studiu atent al Genezei ne arată că actul lui Adam a produs un larg spectru de suferinţe: fizice, spirituale, sociale, psihologice şi chiar şi ecologice. Într-un sens foarte real, suferinţa acestei lumi a fost creată de omul însuşi. Tendinţa de a păcătui, natura păcătoasă, reprezintă o caracteristică umană, transmisă de Adam şi Eva la a doua generaţie de oameni şi apoi fiecărei generaţii următoare, până în zilele noastre. Ea este o parte a naturii umane pe care am moştenit-o fiecare dintre noi. şi totuşi, Dumnezeu este Cel care a luat iniţiativa pentru a rezolva această problemă. În grădina din Eden, EI i-a dat lui Adam o rază de speranţă, promiţându-i că, într-o zi, ÎI va trimite pe Fiul Său, sămânţa femeii, pe pământ, pentru a distruge lucrarea diavolului şi a rezolva problema păcatului şi a suferinţelor omului. Noi am văzut lucrul acesta împlinindu-se istoric în Domnul Isus Cristos. Prin viaţa, moartea şi apoi învierea Sa, EI a triumfat asupra lui Satan şi a păcatului şi tot EI este cheia pentru soluţionarea problemei suferinţei. Prin moartea Sa, EI ne eliberează de sub pedeapsa păcatului. Prin viaţa Sa, de înviere, EI ne dă putere asupra tendinţei de a păcătui, în măsura în care ÎI lăsăm pe EI să ne conducă viaţa. Acţiunile păcătoase ale omului, cum ar fi uciderea, furtul, violul, terorismul etc., aduc suferinţe celorlalţi semeni. Dacă toţi oamenii L-ar lăsa pe Domnul Isus să trăiască în vieţile lor, o mare parte din suferinţa acestei lumi n-ar fi numai uşurată, ci complet eradicată. Astfel, noi vedem că Dumnezeu n-a stat pasiv în privinţa nenorocirii care a dat peste om. EI a făcut tot ce trebuia făcut. De fapt, întreaga istorie se îndreaptă către un timp în care Dumnezeu va stabili domnia lui Cristos asupra întregului univers. Satan, păcatul şi suferinţa vor fi eliminate totalmente. Dumnezeu promite să ne elibereze de sub pedeapsa şi de sub puterea păcatului şi, într-o zi, EI va crea ceruri noi şi un pământ nou în care oamenii vor trăi liberi de prezenţa păcatului şi a suferinţei care este asociată cu păcatul.

   Noi trebuie să ţinem minte că Dumnezeu a acţionat în favoarea noastră pentru a curăţi lumea de suferinţă. şi faptul uluitor este că a făcut lucrul acesta suferind EI Însuşi. EI este Tatăl care a fost martor la torturarea şi uciderea unicului Său Fiu. Dumnezeu, care L-a iubit pe Fiul Său, L-a lăsat să sufere pentru ca tu şi eu să putem fi scăpaţi de suferinţă. Datorită patimilor şi morţii Domnului Cristos, aceia care L-au primit pe EI ca Mântuitor al lor personal, vor fi scăpaţi de cea mai intensă suferinţă imaginabilă: eterna separare de Dumnezeu.

   În suferinţa lui Dumnezeu Însuşi trebuie să vedem marea Lui dragoste. Nu este necesar să încercăm a evalua caracterul lui Dumnezeu şi să judecăm dacă EI este un Dumnezeu iubitor sau nu, atunci când privim la suferinţele noastre. Numai în clipa în care privim la crucea Domnului Isus, vom ajunge să cunoaştem şi să experimentăm adâncul iubirii lui Dumnezeu faţă de noi.

   Astfel, vedem că Dumnezeu are un plan pentru eliminarea suferinţei. Dar de ce nu îndepărtează Dumnezeu acum întreaga suferinţă din lumea noastră? Doar are puterea s-o facă! De ce nu-şi exercită EI acum această putere spre binele omenirii?

   În primul rând, dacă Dumnezeu ar vrea să elimine tot răul de pe planeta aceasta, ar trebui să-i elimine pe toţi oamenii răi. Şi oare cine n-ar intra în această categorie? "Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu" (Romani 3:23). Dumnezeu a ales să acţioneze pentru transformarea omului rău, nu pentru eliminarea lui. Chiar zilele trecute am primit o scrisoare în legătură cu un deţinut condamnat să moară pe scaunul electric. Cu douăzeci şi patru de ore înainte de execuţie, aceasta a fost amânată. Datorită apropierii atât de mari de moarte, omul a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu în mod personal, primindu-L în inimă pe Domnul Isus Cristos şi de atunci a început să-L mărturisească şi celorlalţi condamnaţi la moarte. Douăzeci şi doi dintre aceştia studiază acum Biblia împreună cu el. Ei au fost cu toţii îmboldiţi de experienţa lui, moartea a devenit pentru ei o realitate; acum prin relaţia lui personală cu Dumnezeu şi mărturia lui, el este folosit de Dumnezeu chiar acolo, în secţia condamnaţilor la moarte. În Cristos, noi putem deveni oameni noi. "Dacă este cineva în Cristos, el este o nouă creaţie. Cele vechi s-au dus, iată că toate s-au făcut noi" (2 Corinteni 5:17). Dumnezeu poate face mult bine prin orice viată care Îi este predată Lui.

   În al doilea rând, dacă Dumnezeu ar elimina tot răul de pe planeta noastră, dar I-ar lăsa totuşi cumva pe om pe ea, ar însemna că esenţa a ceea ce este omul a fost distrusă. Omul ar deveni un robot. Daţi-mi voie să vă explic ce vreau să spun prin aceasta. Dacă Dumnezeu ar elimina răul prin programarea omului pentru a întreprinde numai acţiuni bune, omul şi-ar pierde caracteristica lui distinctivă şi anume capacitatea de a alege. EI n-ar mai fi un agent moral liber; ar fi redus la statutul de robot. Să mergem un pas mai departe. Roboţii nu iubesc. Dumnezeu I-a creat pe om cu capacitatea de a iubi. Dragostea se bazează pe dreptul cuiva de a alege să iubească. Noi nu putem forţa pe cineva să ne iubească. ÎI putem forţa doar să ne slujească şi să ne asculte. Însă adevărata dragoste se întemeiază pe libertatea individului de a alege să iubească. Omul ar putea fi programat să facă binele, dar elementul iubire ar fi pierdut. Dacă omul ar fi forţat să facă binele, suferinţa ar fi eliminată; dar eliminată ar fi şi dragostea. Cum s-ar putea trăi într-o lume fără dragoste?

Vedem prin urmare că, dacă Dumnezeu Şi-ar folosi puterea ca să elimine răul acum, aceasta nu ar fi o soluţie pozitivă în problema suferinţei. Rezultatul unei asemenea acţiuni ar crea dileme Şi mai mari: ori omul ar fi redus la nivelul de robot pentru o lume fără dragoste, ori el ar fi totalmente anihilat. În realitate, ceea ce-L reţine pe Dumnezeu de la îndepărtarea răului din lume printr-o acţiune a puterii Lui, este tocmai dragostea Sa. Planul lui Dumnezeu este să îndepărteze răul printr-o manifestare a dragostei Sale, demonstrată pe crucea calvarului. În dragostea lui Dumnezeu găsim cheia rezolvării definitive a problemei suferinţei. Aşadar, răspunsul la această problemă milenară se află în înţelegerea şi aprecierea caracterului lui Dumnezeu. Acesta este lucrul pe care I-a descoperit lov. După ce a fost lipsit de toată averea şi de toţi copiii săi, după ce boala oribilă de piele a îndepărtat de la el pe fraţii săi şi i-a făcut pe cei ai casei să-I privească ca pe un străin, într-o culme a suferinţei şi a nedumeririi cu privire la cauza pentru care i se întâmplă toate acestea, Dumnezeu i S-a revelat lui lov în diferite aspecte ale caracterului Său. Lui lov i-a fost făcută o copleşitoare demonstraţie a înţelepciunii lui Dumnezeu. Prin experienţa aceasta, lov a ajuns să-şi dea seama că se poate încrede în Dumnezeu pe baza caracterului lui Dumnezeu. Cu toate că lov n-a putut înţelege scopul ultim al acţiunilor lui Dumnezeu, el s-a putut încrede, pur şi simplu, în Dumnezeu. Datorită faptului că Domnul cunoaşte şi înţelege toate lucrurile, noi ne putem încredinţa Lui, ştiind că EI va proceda cu noi cum este mai bine. Întotdeauna vor exista secrete în spatele acţiunilor lui Dumnezeu şi motive pentru care noi nu putem cuprinde aceste secrete. Dumnezeu este infinit; omul, în schimb, este finit. Cunoaşterea noastră şi înţelegerea noastră sunt limitate. Dar, bazându-ne pe ceea ce ştim despre caracterul lui Dumnezeu, demonstrat în chip suprem la cruce, putem fi încredinţaţi că EI face ceea ce este mai bun pentru vieţile noastre.

   O scriitoare creştină, care a trecut prin lagărele de concentrare naziste, spunea că viata, cu toate semnele ei de întrebare, se aseamănă cu o broderie care ar sta undeva deasupra noastră şi noi am privi la ea de jos în sus. Din partea aceasta, nu se văd decât capete de aţă şi noduri, într-o amestecătură neclară. Numai privind de deasupra se poate vedea minunatul desen al broderiei. Tot la fel, omul vede numai capetele de aţă dezlânate. Dumnezeu însă este Cel care vede forma desăvârşită a planului Său pentru întreaga noastră viaţă. "Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său." (Romani 8:28).