Despre viaţa şi opera lui Augustin
Autor: Anonim
Album: fara album
Categorie: Diverse
În oraşul nord-african Tagasta, în casa unui funcţionar roman, s-a născut în anul 354 Augustin. Tatăl lui se numea Patricius şi a fost la început păgân, dar mai târziu a îmbrăţişat credinţa creştină. Mama lui, Monica, era o femeie evlavioasă, cinstind mărturia ei printr-o viaţă sfântă, iubitoare şi despărţită de lucrurile lumeşti. Plină de pace, era supusă bărbatului ei, om iute la mânie şi din pricina căruia suferea foarte mult. În felul acesta, ea împlinea ceea ce spunea apostolul Petru în prima sa epistolă (1 Petru 3:1-2). Monica a avut bucuria de a-l vedea pe soţul ei întors la Dumnezeu.
Augustin ne spune despre Monica un lucru deosebit, şi anume că ea se făcuse slujitoarea slujitorilor lui Dumnezeu. Monica este un exemplu de urmat, şi o încurajare pentru mamele din secolul XX, care de timpuriu trebuie să dea o învăţătură sănătoasă copiilor lor şi să nu înceteze a se ruga pentru ei.
Augustin şi-a primit educaţia primară în şcoala locală, unde a învăţat latina în acompaniamentul multor bătăi, şi a urât greaca atât de mult, încât niciodată nu a învăţat să o folosească eficient. Apoi a fost trimis la şcoală, în apropiere de Madaura, iar de acolo la Cartagina, să studieze retorica. A urmat modelul multor studenţi din timpul său, lăsându-se în voia pasiunilor, într-o legătură nelegitimă cu o concubină. Din această unire s-a născut în 372 fiul său Adeodatus.
În căutarea lui după adevăr, Augustin a adoptat învăţătura maniheistă, dar aceasta nesatisfăcându-l, s-a întors spre filozofie. A predat retorica în oraşul Cartagina, până la plecarea la Milano, în 384. El a fost contemporan cu Crisostom şi Ieronim, care erau buni credincioşi, slujitori ai lui Dumnezeu, de care Acesta Se folosea mult în acea perioadă pentru zidirea bisericii Sale.
Fiind în căutarea adevărului, Augustin a fost nevoit să citească Sfintele Scripturi, dar nu ca urmare a unei nevoi spirituale, ci a uneia intelectuale. El nu a avut nici o atracţie pentru Sfânta Scriptură, nu i-a plăcut, şi deşi dorea şi alerga după înţelepciune, a respins adevăratul izvor al înţelepciunii.
În anul 391 s-a întors la Cartagina şi a fost ordinat ca preot, iar în anul 396 a fost consacrat ca episcop de Hippona. De atunci, şi până la moartea lui în 430, şi-a consacrat viaţa administraţiei episcopale, studiului şi scrisului. El este considerat cel mai mare dintre Părinţii Bisericii. Opera cea mai cunoscută ieşită de sub pana lui Augustin este "Confesiuni", care a fost terminată în anul 401.
"Confesiunile" lui Augustin reprezintă mărturia înflăcărată şi mereu actuală a unei convertiri frământate şi sincere, pornind de la adevărurile culturii antice - cărora le relevă cel dintâi, cu putere, parţialitatea şi insuficienţa în calitate de adevăruri creştine - şi dorind să ajungă la adevărul suprem, care este Dumnezeu. Augustin nu are intenţia de a se convinge pe sine, sau de a-i convinge pe ceilalţi de o imagine convenabilă a propriei persoane, ci doreşte cu maximă sinceritate şi dăruire să se regăsească pe sine, căutându-L pe Dumnezeu. Pe parcursul acestei încercări, când Dumnezeu este acceptat drept Unicul criteriu, sinceritatea absolută încetează să mai fie o valoare secundară, sau un deziderat, şi devine o stare firească a uneia dintre cele mai sensibile conştiinţe cunoscute în istorie. De-a lungul epocilor, creştinii au găsit binecuvântări spirituale citind această operă pe care Augustin a scris-o spre slava lui Dumnezeu, pentru harul Său revărsat asupra unui păcătos ca el.
A mai scris şi lucrări filozofice în formă de dialog, tratate în mod teologic, despre trinitate, precum şi lucrări polemice, în apărarea credinţei de învăţăturile false. Filozofia istoriei lui Augustin, sau ideea centrală, este "Cetatea lui Dumnezeu", formată din toate fiinţele omeneşti şi cereşti, unite prin dragostea pentru Dumnezeu, şi căutând numai slava Lui. Cetatea terestră este formată din acele fiinţe care, iubind doar eul, îşi caută propria slavă şi propriul bine.
Augustin, prin cuvântul şi scrierile sale, a apărat adevărata credinţă contra arienilor, maniheiştilor, şi mai ales contra pelagienilor. Augustin, care îşi dăduse seama încă din copilărie ce însemna păcatul, el care gemuse sub jugul lui, şi care îşi simţise incapacitatea de a învinge patimile şi poftele rele ce-l stăpâneau, el care văzuse că numai harul lui Dumnezeu a putut să-l scoată de sub robia legii, a păcatului şi a morţii, a fost vasul ales şi pregătit în chip minunat de Dumnezeu pentru a lupta împotriva rătăcirii pelagienilor.
El a ajutat la dezvoltarea doctrinei eretice a purgatoriului, a accentuat valoarea celor două sacramente. Acestea sunt rezultatele logice ale concepţiei lui.
Teoria lui despre milenism a adus ideea de post-milenism. Faptul că a accentuat anumite aspecte ale religiei creştine a fost important pentru biserica creştină. El a luptat foarte mult împotriva a trei mari erezii: gnosticismul, donatismul şi pelagianismul. Ideea mântuirii formează la el punctul central al convingerii sale.
El se referă la următoarele idei:
1. Supremul bine este veşnica şi absoluta dreptate şi înţelepciune, sau Dumnezeu Însuşi (ori, în mod subiectiv, viaţa sau fericirea eternă; la ea se ajunge numai prin viaţa virtuoasă).
2. Supremul principiu al tuturor virtuţilor, sau şi a întregii morale creştine este iubirea lui Dumnezeu.
3. Virtuţile cardinale, precum şi în general toate celelalte virtuţi particulare sunt numai diferite grade sau manifestări ale iubirii adevărate a lui Dumnezeu pentru Dumnezeu.
4. Omul posedă în fiecare stare facultatea libertăţii de a face binele sau răul.
5. Prin păcatul originar, libertatea omului nu s-a pierdut cu totul, după cum nici firea lui nu s-a făcut cu totul rea, ci cea dintâi s-a slăbit şi înclinat numai, iar cea din urmă s-a infectat şi s-a stricat.
6. Libertatea omului nu se suspendă prin prezenţa lui Dumnezeu.
7. Libertatea şi virtutea omului nu se suspendă nici prin harul lui Dumnezeu, ci din contră, prin el se produce în om o adevărată transformare şi înnoire, care constă din insuflarea iubirii lui Dumnezeu şi din transmiterea puterilor supranaturale morale.
8. Prin predestinare nu se suspendă libertatea şi moralitatea omului.
În fine, cât despre eretici, aceştia trebuiau readuşi la credinţa ortodoxă prin tot felul de mijloace de învăţătură şi blândeţe. Dacă însă prin aceste mijloace nu se atinge scopul, şi ereticii, în cerbicia lor, continuă să atace Biserica adevărată, comiţând încă acte de brutalitate şi cruzime, atunci trebuie ca, împotriva lor, şi nu doar spre binele lor propriu, să se întrebuinţeze, de asemenea, forţa, şi puterea brutală, nu însă pedeapsa cu moartea. În ceea ce priveşte martirii şi sfinţii, aceştia trebuie veneraţi ca oameni ai lui Dumnezeu.
Pe de altă parte, trebuie să ne rugăm sfinţilor pentru mijlocirea lor, prin care credincioşii se fac părtaşi multor binecuvântări dumnezeieşti.
În ciuda valorii cu care era înzestrat, Augustin a adus şi câteva erezii în gândirea creştinilor. A ajutat la dezvoltarea doctrinei eretice a purgatoriului şi a dat o semnificaţie greşită celor două sacramente: botezul nou-testamental şi Cina Domnului. Rezultatul logic al concepţiei lui a fost doctrina regenerării prin botez şi cea a harului sacramental (transsubstanţierea).
În perioada dintre Augustin şi Luther, biserica romano-catolică a fost acoperită tot mai mult de întuneric, dar Dumnezeu a avut întotdeauna oameni prin care şi-a zidit adevărata Sa Biserică de-a lungul secolelor. Slăvit să fie Dumnezeu pentru aceasta!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/eseuri/10585/despre-viata-si-opera-lui-augustin