Se simte prin biserici, un dor de unitate

Se simte prin biserici, un dor de unitate,
În ce suntem de-un crez, la fel să şi umblăm.
Dar căile spre Iad şi Rai sunt separate,
Să le lăsăm aşa, să nu le-amestecăm.

Ne trebuie desigur, mai multă-nţelepciune,
Ea este necesară, dar nu din orice sursă.
La Domnul o găsim, prin har cu rugăciune,
Înţelepciunea lumii, e o vicleană cursă.

Toţi căutăm cumva, mai bine să ne fie,
Doar numai o viaţă trăim pe-acest pământ.
Am vrea măcar un pic, confort şi bogăţie,
Dar nu făcând cu moartea legământ.

Noi vrem să fim trataţi oricând cu omenie,
Cu dragoste curată, răbdare şi respect.
Atunci să semănăm şi noi cu bucurie,
Doar ceea ce-i frumos, adevărat şi drept.

Privim de-atâtea ori spre ziua cea de mâine,
Cuprinşi de îndoială, sau de îngrijorare,
Ne temem de o criză de haine şi de pâine
Dar noi avem nevoie de-ncredere mai mare.

Am vrea în orice zi, deplină libertate,
În Domnul o găsim, dar nicicând în păcat.
Sunt liberi doar aceia ce pot a sta departe,
Cu trupul şi cu duhul de tot ce e spurcat.

O, da, avem nevoie, chiar zilnic de schimbare,
Dar nu în orice chip şi nici chiar orişicum,
Sunt mulţi ce ştiu „picta”, miraje salvatoare”,
Născute din orgolii şi-al firii foc şi fum.

Cu toţi avem dorinţe, ori aşteptări şi vise,
Dar nu le vrem plinirea aşa în mod firesc,
Rămână în picioare doar cele ce sunt scrise,
În planul Domnului şi care Îl slăvesc.

de Teodor Groza
04.03.2012
Vişeu de Sus