CE SEARĂ MINUNATĂ!

Umbrele coboară lin, înserarea se așează
Păsărelele la cuiburi așternutul și-l formează
Raza lunii mă dezmiardă...mă dezmiardă pe obraz
Uit de orice frământare provenită din necaz...

Uit de truda drumeției și de valul ce-a izbit
Când s-a declanșat furtuna și eram așa slăbit
Dar acum în odăița cu-atmosferă ca în Cer
Sunt cuprins de starea dulce a divinului mister.

Prin fereastră văd mulțimea stelelor ce-au apărut
Soarele, după copaci, de vreun ceas a dispărut
Iar apoi deschid Volumul ce-mi vorbește despre har,
Despre traiu-n pribegie, despre-al Tatălui hambar.

Mă captează câțiva psalmi și-i parcurg cu exaltare
Iar ființa-mi se calmează, intră în comunicare
Cu întreaga Trinitate; și m-aplec să-I dau onor
Că s-a îndurat de mine când eram un trădător.

Simt cum Duhul mă pătrunde producându-mi mângâieri,
Cum întreaga încăpere e cuprinsă de-adieri
Și-mi exprim recunoștința că-s un fiu răscumpărat
Și că vine-o ușurare când de griji sunt încărcat.

Sufletu-mi cuprins de unda coborâtă chiar din Rai
‘Nalță imnul mulțumirii pentru fericitul trai,
Pentru paza și Lumina ce, mereu, mă însoțesc
Și prin zona fără iarbă și prin locul pitoresc.

O, ce dulce părtășie și ce timp reconfortant
(M-a-nvățat Învățătorul ce-i în viață important)
Știu că somnu-mi va aduce vise despre-acel Meleag
Unde-i numai frumusețe și-unde totu-mi va fi drag.

George Cornici/4 Februarie, 2013