IDOLI INUTILI
Autor: Anonim
Album: fara album
Categorie: Diverse
Chiar dacă abia se mai acceptă acest lucru în cadrul discuţiilor publice, totuşi Biblia conţine critici aspre la adresa religiilor. Epistola către romani sintetizează situaţia omului şi calea mântuirii astfel:
- Orice om trăieşte într-o stare de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu şi este un păcătos (Romani 3:1-20).
- Această răzvrătire nu poate fi rezolvată prin nici o faptă bună în cadrul Legii lui Dumnezeu (3:19-20).
- Există o singură cale de salvare din faţa mâniei lui Dumnezeu: Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care a murit în locul nostru, pentru păcatele noastre, pe crucea de la Golgota (3:21-26). Cine crede în Isus, se bizuie pe jertfa Sa şi recunoaşte justeţea pedepsei divine, va fi justificat înaintea lui Dumnezeu şi este salvat (3:27-31).
Înaintea acestui paragraf din epistolă, apostolul Pavel descoperă de ce fiecare om este răspunzător înaintea lui Dumnezeu, fiind totodată conştient de acest lucru (1:18-32). Mânia lui Dumnezeu se îndreaptă, pe de o parte, împotriva lipsei unei relaţii a omului cu EI şi, pe de alta, împotriva relaţiei distruse dintre oameni. Aceşti oameni înăbuşă adevărul (vers. 18). Ce vrea să spună cu asta? Pavel se justifică: "...fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu" (vers. 19). De fapt, Dumnezeu nu este vizibil în mod direct. Totuşi de la crearea pământului este cu putinţă ca prin reflectare să se înţeleagă că la originea creaţiei trebuie să se afle o Persoană care are puteri nemărginite (vers. 20).
Omul provoacă mânia lui Dumnezeu prin nerecunoştinţa lui faţă de Creator ca şi prin diversele sale surogate religioase (vers. 20-23). Problema nu este deci numai dacă există sau nu Dumnezeu, ci în egală măsură cui îi slujeşte omul, pe cine glorifică cu viaţa lui.
Pentru a nu fi nevoie să-I mulţumească Creatorului, omul îşi creează substitute. EI îşi suceşte gândirea şi credinţa, înlocuind Creatorul cu creaţia Sa: "(oamenii) ...au schimbat slava Dumnezeului nemuritor" şi anume în icoane care seamănă cu oameni sau animale (Romani 1:23). În locul Dumnezeului invizibil apar reprezentări vizibile. Dumnezeu este înlocuit. Slava şi cinstea ce I Se cuvin capătă o altă adresă. Astfel omul îşi creează o religie proprie. Odată se înalţă pe sine la rang de dumnezeu, altă dată slăveşte o altă persoană în viaţă sau divinizează imaginea unui defunct. Însă indiferent că se închină unui animal sau unei pietre, "mamei pământ" sau banului - toate sunt acţiuni surogat, prin care o parte a creaţiei este aşezată în locul Creatorului.
În Vechiul Testament găsim lungi pasaje ce fac o serioasă critică la adresa religiei. Profeţi cum ar fi de exemplu Habacuc, îşi bat joc de oamenii care mai întâi îşi cioplesc cu mâna lor imaginea unui idol şi apoi i se închină: "La ce ar putea folosi un chip cioplit pe care-I ciopleşte lucrătorul? La ce ar putea folosi un chip turnat care învaţă pe oameni minciuni, pentru ca lucrătorul care l-a făcut să-şi pună încrederea in el, pe când el făureşte numai idoli muţi? Vai de cel ce zice lemnului: `Scoală-te!' şi unei pietre mute: `Trezeşte-te!' Poate ea să dea învăţătură? Iată că este împodobită cu aur şi argint, dar în ea nu este un duh care s-o însufleţească" (Habacuc 2:18-19).
Isaia scrie: "Toţi cei ce fac idoli sunt deşertăciune şi cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic" (44,9). Cuvântul ebraic folosit în Vechiul Testament pentru "idol" înseamnă, tradus literal, "nulitate"; idolii nu sunt decât lemn, pietre sau animale - ceva creat, care, în principiu, îi este inferior omului.
Totuşi acest lucru uneori nu se mai observă. Goana după practici religioase înlocuitoare, conştiinţa propriei vinovăţii pot fi atât de mari şi de greşit îndrumate, încât oamenii îngenunchează la picioarele chipurilor cioplite de ei înşişi şi imploră mântuirea. Isaia descrie astfel lucrurile: "Cu ce mai rămâne (din copac), face un dumnezeu, idolul lui. Îngenunchează înaintea lui, i se închină, îl cheamă şi strigă: Mântuieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu!" (44:16-17).
Dumnezeilor făcuţi de mâna omenească Ieremia le pune în faţă pe Creatorul viu şi invizibil al universului: "Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu şi un Împărat veşnic... El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înţelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui" (Ieremia 10,10 şi 12).
În Noul Testament stă scris cum Pavel îşi susţine reflecţiile sale şi în controversele directe cu reprezentanţii altor religii (vezi Faptele Apostolilor 14 şi 17). În renumita cuvântare ateniană, în faţa întregii adunării de filozofi de vază, el argumentează: "Dumnezeul care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domn al cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mâini, nici nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea nevoie de ceva, El care dă tuturor viaţă, suflare şi toate" (Faptele Apostolilor 17:24-25). Noi oamenii n-ar trebui să socotim că "ceea ce este dumnezeiesc este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugul şi născocirea omului" (vers. 29).
Cercetătorul german în domeniul religiilor Thomas Schirrmacher comentează: "Omul are nevoie de religii, fie ele teiste sau ateiste, fie ele celebre sau mascate, pentru a putea suprima adevărul că există un Creator care îi cere socoteală pentru viaţa sa. Omul îşi creează o religie care pare a fi mai convenabilă decât a-L slăvi şi sluji pe Creator. El îşi creează dumnezeii săi, în loc să recunoască faptul că el însuşi a fost creat de Dumnezeu şi este răspunzător faţă de El".
Sfânta Scriptură conţine o critică temeinică la adresa religiilor. Încercările de armonizare a diverselor religii, pentru a ajunge la unitatea lor, sunt posibile, din punct de vedere creştin, abia atunci când Biblia îşi pierde însemnătatea ei ca îndreptar divin pentru învăţătură şi viaţă.
Orice om trebuie să se confrunte cu existenţa Creatorului. Problema existenţei lui Dumnezeu n-o poate trata nimeni numai de la distanţă; ea atinge în mod personal pe fiecare şi cere un răspuns.
Încă de la începutul Epistolei sale către romani, Pavel sintetizează în câteva cuvinte: "...ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi sau închinat şi au slujit creaturii în locul Creatorului, Cel care este binecuvântat în veci!" (1,25). Ciudat, nu? Întâi apostolul vorbeşte despre oameni care nu-L slăvesc pe Dumnezeu, apoi îşi încheie fraza cu o preamărire la adresa Creatorului! El poate face acest lucru doar fiindcă are iertarea prin Isus Cristos. Din acest motiv el îi este nespus de recunoscător lui Dumnezeu şi îi poate sluji şi preamări. Pavel priveşte la lucrurile invizibile, fiindcă tot ceea ce este vizibil este şi mărginit în timp; cele invizibile însă sunt veşnice.
Cui îi sunt eu deci recunoscător? Pe cine onorez cu viaţa mea? Acestea sunt întrebările cu adevărat decisive şi răspunsul la ele determină destinul nostru pentru vecie.
R. H.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/eseuri/10602/idoli-inutili