După psalmul 66
Autor: Victor Bragagiu
Album: Psalmi
Categorie: Incurajare
Oricare suflet ce privește-n jur,
Orice privire ce se uită-n sine
Va mulțumi-n cuvinte de azur
Și va slăvi Cuvântul de Lumine.
Minunile pe care Dumnezeu
Le-a rânduit ca pe o viață simplă
Mă-ncântă de la-aceea că sunt eu
La toate ce în trai mi se întâmplă.
De la pământu-n fire îmbrăcat
La cerul cu avânt de zburătoare
Oricare fir perfect e închegat,
Iar Viața e minunea cea mai mare.
El ne-a salvat de clătinări de pas,
El ne-a păstrat de putrezire viața
Și cine are inimă și glas
Slăviți-I Îndurarea și Povața.
Ne trece prin dureri și încercări
Precum cuptor de foc trece argintul
Ca să zvâcnim mai luminoși spre zări,
Ca-n boli să nu ne rugume pământul.
Scoțându-ne din lumi ce se distrug
Ne-ai binecuvântat cu înălțime
Și-n traiul nostru ne-ai întins belșug,
În suflet ne stropești cu prospețime.
Îți ridicăm pe-al inimii altar
Atâta mulțumire Ție, Doamne
Cât ar putea să zică iar și iar
Bătăile de inimă în oameni.
Atâta, Doamne, eu Îți mulțumesc
Cu-ardoarea mea, cu pulsul meu, cu crezul
Prezentul meu că astăzi mi-l trăiesc
Și crește-n mine tot mai mult Botezul.
Când Tu auzi doar sufletul smerit,
Când Tu asculți cuvintele curate,
Îți mulțumesc că eu sunt auzit
Păstrat în al Tău Har și Bunătate!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/106068/dupa-psalmul-66