În ochii mei tu ai valoare
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Vorbește cerul
Categorie: Zidire spirituala
Să strălucești în întuneric, să fii ca pomul roditor
Și-aceluia de lângă tine, să-i spui că ai un Salvator,
Să dai mereu învățătură și din Scripturi orientare,
Să vadă-n tine o credință și o nădejde salvatoare.
Să fii oricând o torță vie, Cuvântul Sfânt să-ți fie far,
Puterea Lui să-ți curgă-n vene, ca seva vieții-ntr-un stejar,
Să te proșterni în rugăciune, să te înalți în duh mereu
Și rodul tău să se-nmulțească, slăvindu-L doar pe Dumnezeu.
Să mulțumești în orice clipă, pentru a Tatălui iubire
Și cu adâncă reverență, să strigi a Sa Bună Vestire,
Să faci de cunoscut lucrarea, pe care Domnul nostru Sfânt,
A pregătit-o pentru oameni, în drumul lor pe-acest pământ.
Să nu te temi de represalii, privește-n urmă la acei,
Ce L-au urmat pe Domnul slavei, chiar și în foc, în gropi cu lei,
S-au încrezut în promisiunea ce a făcut-o tuturor,
Că va veni curând din slavă, să-și ia Acasă-al Său popor.
Să cânți cu bucurie sfântă și-atunci când nu mai ai putere,
Îmbărbătează-te cu Psalmii ce-ți vor aduce mângâiere,
Tot ce Scriptura ne vorbește, e vocea Tatălui ceresc:
"În ochii mei tu ai valoare, copilul meu, căci te iubesc! "
Să nu fii doar o fumegare, o vorbă tâmpă, nerostită,
Fără căldură şi lumină, întreaga-ţi viaţă-i risipită,
Fii o mireasmă, frumuseţe, precum un crin imaculat,
Parfumul tău să lege rana celui căzut şi condamnat.
06/03/13, Barcelona- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/106104/in-ochii-mei-tu-ai-valoare