Este un creştin născut din nou eliberat de Legea lui Moise sau intră sub incidenţa ei? Aceasta este una din întrebările cele mai dificile pentru mulţi din cititorii credincioşi; ea va fi analizată şi soluţionată de autor în articolul următor, pe baza Cuvântului lui Dumnezeu.

Nu cu mult timp în urmă am fost întrebaţi de ce scriem atât de puţin în revistele noastre despre respectarea Celor Zece Porunci şi despre zeciuială, care pare să fie foarte importantă în a obţine binecuvântarea lui Dumnezeu. Întrebările de acest gen îmi întăresc o dată în plus convingerea că există o lipsă acută de înţelegere vizavi de păstrarea legii mozaice chiar şi printre creştini.

În Biserica lui Isus se pun printre altele întrebări de genul: «Trebuie să mai ţin încă Legea?» «Cele Zece Porunci mai au valabilitate şi astăzi?» «Trebuie respectată sâmbăta sau duminica?» «Am voie să mănânc carne de porc?» ş.a.m.d. Mare este confuzia cu privire la Lege!

C.H. Mackintosh a subliniat în cartea sa «Gedanken zum 2. Buch Mose» (Gânduri despre cartea Exod):

«Este foarte important să înţelegem caracterul şi intenţia Legii. Omul în natura lui este de fapt înclinat să încurce principiile Legii şi ale harului de o asemenea manieră încât nici primul şi nici al doilea principiu nu vor fi înţelese corect. Legea rămâne fără maiestatea sa severă, nemiloasă iar harul fără desăvârşirea lui divină. Cerinţele sfinte ale lui Dumnezeu rămân pe de-o parte fără răspuns, iar pe de altă parte, omul nu găseşte ieşirea din robia păcatului. Legea şi harul sunt atât de diferite, încât niciodată nu pot fi făcute parte a aceluiaşi sistem. Legea este expresia a ceea ce trebuie să fie omul, în timp ce harul arată cine este Dumnezeu. De aceea, este imposibil pentru un păcătos să fie mântuit parţial prin Lege şi parţial prin har».

În ce constă Legea mozaică?

De regulă, când discutăm despre legea mozaică facem referire la Cele Zece Porunci. Dar această este o greşeală deoarece Legea mozaică conţine mult mai multe porunci: ea reprezintă un întreg cod de legi, cu 613 reguli, porunci sau interdicţii. În ebraică, Legea se cheamă Tora, termen care înseamnă «lege ca directivă», dar şi «învăţătură». Conţinutul Torei este redat în cele cinci cărţi ale lui Moise. Însă termenul Tora se foloseşte şi pentru a denumi întregul Vechi Testament.

În continuare vom folosi termenul Tora pentru a defini cele cinci cărţi ale lui Moise, adică culegerea de legi mozaice cu cele 613 reguli, porunci şi interdicţii:

- Ele pot fi împărţite în trei categorii: Decalogul (Cele Zece Porunci), numit pe scurt Cele 10 Cuvinte. Aceste porunci reglementează relaţia omului cu Dumnezeu şi relaţia dintre oameni.

- Apoi găsim în codul mozaic cartea legământului cu regulile civile şi religioase. În ea se expune şi se explică semnificaţia religioasă şi civilă a Decalogului pentru Israel.

- În final, codul mozaic conţine legile ceremoniale. Acestea reglementează slujirea în sanctuarul Cortului, şi mai târziu, în Templu.

În această ultimă categorie este cuprinsă viaţa şi slujirea preoţilor. Toate aceste reglementări, porunci şi interdicţii alcătuiesc împreună Legea mozaică.

În iudaismul ortodox celor 613 porunci ale legii mozaice li se adaugă culegerea de legi a Talmudului. Acesta este o lucrare legiuitoare şi religioasă transmisă pe cale orală, care a fost apoi scrisă în perioada cuprinsă între secolele III şi VI d.Cr. Tora şi Talmudul alcătuiesc totalul legilor.

Isus Cristos şi Legea mozaică

Este interesant de remarcat faptul că Isus Cristos a luat poziţie fermă privind codul Legii, când a spus: «Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc» (Matei 5:17). Însă Domnul Isus a respins ferm regulile şi poruncile omeneşti ale Talmudului (tradiţiile iudaice) spunând: «Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră. Căci Moise a zis (Exod 20:12; 21:17): „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta"; şi „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea". Voi, dimpotrivă, ziceţi: „Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: Ori cu ce te-aş putea ajuta, este Corban, adică dat lui Dumnezeu, face bine; şi nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa. Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră"» (Marcu 7:9-13).

Isus a susţinut Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru El, cele cinci cărţi ale lui Moise au fost inspirate de Dumnezeu şi, din acest motiv, au fost obligatorii şi pentru viaţa şi slujirea Sa. Prin urmare, El a spus: «Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile» (Matei 5:17-19).

Cui a fost dată Legea mozaică?

Următoarele pasaje biblice ne arată că Legea mozaică a fost dată doar poporului evreu, respectiv Israelului:

«... care este neamul acela aşa de mare încât să aibă legi şi porunci aşa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte?» (Deuteronom 4:8).

«El descoperă lui Iacov Cuvântul Său, lui Israel legile şi poruncile Sale. El n-a lucrat aşa cu toate neamurile, şi ele nu cunosc poruncile Lui» (Psalm 147:19-20).

«Acestea sunt rânduielile, poruncile şi legile, pe care le-a statornicit Domnul între El şi copiii lui Israel, pe muntele Sinai, prin Moise» (Levitic 26:46).

«Ei sunt Israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele» (Romani 9:4).

Legea mozaică a fost dată Israelului

Astfel, Israelul a fost o excepţie, dar şi un model pentru toate naţiunile. Biblia spune: «Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului» (Deuteronom 7:6). Aşadar, Israelul din Vechiul Testament este singura naţiune al cărei sistem de legi, sistem judiciar şi executare justiţiară, vin direct de la Dumnezeu.

Astăzi însă lucrurile nu mai stau la fel, deoarece Israelul este necredincios şi nu se află încă sub stăpânirea lui Isus Mesia. În viitor însă, când Israelul se va întoarce la Mesia, atunci Dumnezeu însuşi va introduce forma de guvernare teocratică, va defini justiţia, va exercita funcţia judecătorească şi o va pune în aplicare. Despre această perioadă a domniei lui Mesia Biblia ne spune: «Plăcerea Lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite, ci va judeca pe cei săraci cu dreptate, şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării; va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omori pe cel rău» (Isaia 11:3-4).

Despre starea viitoare a naţiunii citim: "... Popoarele se vor duce cu grămada la el, şi vor zice: Veniţi, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui. Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim cuvântul Domnului» (Isaia 2:3). Dumnezeu este pe cale să-Şi instaureze împărăţia. De aceea nu trebuie să ne mirăm că forţele întunericului încearcă să împiedice acest lucru şi doresc să oprească stăpânirea lui Dumnezeu cu toate consecinţele ei! Atunci păcatul, nedreptatea şi minciuna vor fi date în vileag, şi se va întâmpla ceea ce este scris în Ieremia 25:30-31: «... Domnul va răcni de sus; din Locaşul Lui cel sfânt va face să-I răsune glasul; va răcni împotriva locului locuinţei Lui, va striga ca cei ce calcă în teasc, împotriva tuturor locuitorilor pământului. Vuietul ajunge până la marginea pământului; căci Domnul Se ceartă cu neamurile, intră la judecată împotriva oricărei făpturi, şi dă pe cei răi pradă săbiei, zice Domnul». Rugăciunea Domnului Isus se va împlini şi ea: «Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ» (Matei 6:9-10).

În ce măsură sunt naţiunile obligate să tină Legea mozaică?

Proverbe 29:18 spune: «Când nu este nici o descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu; dar ferice de poporul care păzeşte Legea!» Fiecare naţiune procedează corect dacă păzeşte Legea lui Dumnezeu.

Legea mozaică a fost dată poporului Israel cu următorul scop: «Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sunt calea vieţii» (Proverbe 6:23). Dumnezeu a vrut ca Israelul să fie o lumină în mijlocul întunericului naţiunilor, un far strălucitor în noaptea păcatului, şi în cele din urmă un indicator spre Dumnezeul cel viu şi sfânt. De aceea, Balaam a fost nevoit să declare: «Este un popor care locuieşte deoparte, Şi nu face parte dintre neamuri ... Ce frumoase sunt corturile tale, Iacove! Locuinţele tale, Israele!» (Numeri 23:9; 24:5). Balaam a recunoscut că Dumnezeu era cu Israel, că păzea acest popor, că locuia printre ei şi că le-a dat o rânduială, o siguranţă şi o înfăţişare divină prin legile Sale.

Şi prostituata Rahav din oraşul Ierihon a admis în faţa celor două iscoade israeliene: «Ştiu că Domnul v-a dat ţara aceasta, căci ne-a apucat groaza de voi, şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea voastră. Fiindcă am auzit cum, la ieşirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele Mării Roşii, şi am auzit ce aţi făcut celor doi împăraţi ai Amoriţilor dincolo de Iordan, lui Sihon şi Og, pe care i-aţi nimicit cu desăvârşire. De când am auzit lucrul acesta, ni s-a tăiat inima, şi toţi ne-am pierdut nădejdea înaintea voastră; căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pământ» (Iosua 2:9-11).

Când împărăteasa din Seba (Yemenul de astăzi) l-a vizitat pe Solomon, a exclamat: «Era adevărat deci ce am auzit eu în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta! Nu credeam tot ce se zicea, până n-am venit şi am văzut cu ochii mei. Şi iată că nu mi s-a istorisit nici jumătate din mărirea şi înţelepciunea ta. Tu întreci faima pe care am auzit-o despre tine. Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, care sunt pururea înaintea ta, şi care au înţelepciunea ta! Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care S-a îndurat de tine, şi te-a pus pe scaunul Lui de domnie ca împărat pentru Domnul, Dumnezeul tău! Pentru că Dumnezeul tău iubeşte pe Israel şi vrea să-l facă să rămână în picioare pe vecie, pentru aceea te-a pus împărat peste el, ca să faci judecată şi dreptate!» (2 Cronici 9:5-8).

Numele lui Dumnezeu a fost cunoscut mult dincolo de graniţele Israelului. Naţiunile au fost nevoite să recunoască fără putinţă de tăgadă caracterul unic al Israelului, să privească la Templul măreţ şi să-L laude pe Dumnezeu. Astfel s-a împlinit rugăciunea lui Solomon, rostită cu ocazia sfinţirii Templului: «Când străinul, care nu este din poporul Tău Israel, va veni dintr-o ţară depărtată, pentru Numele Tău, căci se va şti că Numele Tău este mare, mâna Ta este tare, şi braţul Tău este întins, când va veni să se roage în casa aceasta, - ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi dă străinului aceluia tot ce-Ţi va cere, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine, ca şi poporul Tău Israel, şi să ştie că Numele Tău este chemat peste casa aceasta pe care am zidit-o eu» (1 Împăraţi 8:41-43).

În ce măsură sunt deci naţiunile obligate să ţină Legea mozaică? Nimeni nu este obligat (nici un stat) să se ghideze după codul de legi al lui Dumnezeu. Dar dacă, din proprie iniţiativă, se întâmplă ca o ţară să păzească Legea lui Dumnezeu, atunci va avea parte de binecuvântări minunate, deoarece fiecare popor care se ghidează după legile lui Dumnezeu va experimenta ceea ce este scris în Psalmul 19:7-11: «Legea Domnului este desăvârşită, şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor. Orânduirile Domnului sunt fără prihană, şi veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii. Frica de Domnul este curată, şi ţine pe vecie; judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. Ele sunt mai de preţ decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri. Robul Tău primeşte şi el învăţătura de la ele; pentru cine le păzeşte, răsplata este mare».

Istoria ne învaţă că popoarele care au respins intenţionat Legea lui Dumnezeu şi au călcat-o în picioare au dispărut (mai devreme sau mai târziu) de pe faţa pământului. Să ne aducem aminte doar de fosta Uniune Sovietică sau de fosta RDG. În schimb, popoarele care s-au condus după legi bazate pe poruncile lui Dumnezeu - fie chiar şi într-o măsură mai mică - au fost până la urmă binecuvântate. Biblia spune: «Ferice de poporul care stă astfel! Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!» (Psalm 144:15).

Oare nu sunt astăzi oamenii atât de stresaţi, răvăşiţi psihic şi debusolaţi, fiindcă nu se ghidează după Cuvântul lui Dumnezeu? Liderii economici şi politicienii iau atâtea decizii greşite fiindcă desconsideră Cuvântul lui Dumnezeu. Oare nu suntem astăzi atât de nemulţumiţi şi lipsiţi de bucurie din cauză că neglijăm poruncile lui Dumnezeu? Cu siguranţă că da, deoarece neglijarea Cuvântului lui Dumnezeu conduce în final la ruinare spirituală, sufletească, morală şi financiară.

Este Biserica lui Isus obligată să respecte Legea mozaică?

Domnul Isus, Capul Bisericii (Efeseni 5:23), a confirmat întreaga Lege mozaică (cu cele 613 de rânduieli, porunci şi interdicţii), prin următoarele cuvinte: «Este mai lesne să treacă cerul şi pământul decât să cadă o singură frântură de slovă din lege» (Luca 16:17). El a mers un pas mai departe şi a afirmat: «Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să le stric, ci să le împlinesc» (Matei 5:17). Isus a venit pe lume sub Lege: «Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege» (Galateni 4:4). A fost crescut şi educat conform rânduielilor şi regulilor Legii. El a împlinit şi a respectat toate normele Legii.

Mai mult chiar, Domnul Isus nu numai că a ţinut Legea mozaică, dar a şi fost condamnat la moarte prin ea. Pentru că a luat asupra Lui toate păcatele noastre, a trebuit - Legea insista asupra acestui lucru - să moară din cauza acestor păcate. Astfel, Legea mozaică a fost trăită şi împlinită total de Isus Cristos. De aceea Biblia spune: «Cristos este sfârşitul Legii...»(Romani 10:4). Când mă confrunt cu Legea mozaică, există o poruncă ce trebuie împlinită indiferent de vremea în care trăiesc. Dumnezeu spune în Lege: «... Eu sunt sfânt...», şi El cere: «... să fiţi sfinţi...» (Levitic 11:44-45). Astfel Legea mă confruntă cu problema păcatului pe care nu o pot rezolva singur. Apostolul Pavel scrie: "... eu sunt pământesc, vândut rob păcatului» (Romani 7:14). Legea descoperă neputinţa noastră de a atinge standardul de sfinţenie al lui Dumnezeu deoarece, prin ea suntem confruntaţi cu însuşi caracterul lui Dumnezeu. În Lege găsim modul corect de închinare înaintea lui Dumnezeu, directivele după care trebuie să trăim. Legea reglementează relaţia noastră cu aproapele nostru şi ne descoperă standardul după care va fi odată judecată viaţa noastră. Astfel, prin Lege recunoaştem cine este Dumnezeu şi cum ar trebui să fim noi. Însă Legea nu poate face şi pasul următor: nu ne poate mântui, nici nu ne poate salva. Din contră, ne condamnă pe toţi ca păcătoşi şi ne face vinovaţi înaintea lui Dumnezeu.

Să ne amintim de ceea ce a spus Isus Cristos: «Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să le stric, ci să le împlinesc» (Matei 5:17). Prin aceste cuvinte, Fiul lui Dumnezeu spune că a venit să împlinească toate cele 613 de rânduieli, porunci şi interdicţii ale Legii. El a împlinit Legea în totalitatea ei. De aceea este scris: «Cristos este sfârşitul Legii...» (Romani 10:4). El a dus Legea la bun sfârşit; a împlinit-o. De ce a făcut acest lucru? Răspunsul îl găsim citind întregul verset citat mai sus: «Căci Cristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea». El nu a împlinit Legea pentru toţi oamenii, ci numai pentru cel care «crede în El». La ce fel de credinţă face aici referire Biblia? La credinţa care ştie ...

... că nici un om nu este capabil să împlinească Legea şi să atingă astfel standardul lui Dumnezeu.

... că Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos a venit pe această lume să atingă acest standard în cele mai mici detalii.

... că Isus Cristos a luat asupra Sa, pentru mine, pedeapsa Legii, adică moartea.

Nu puţini îşi pun întrebarea: «Dacă pentru creştinii născuţi din nou Legea mozaică nu mai este valabilă, nu ne privăm astfel de trăirea conform unei etici sănătoase, divine? Oare mai ştim cum să ne comportăm, ce este drept şi ce este nedrept?»

Isus Cristos a definit o etică superioară...

... eticii Legii mozaice. Legea mozaică spune: «să nu preacurveşti» (Exod 20:14). Isus Cristos însă afirmă: «Oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui» (Matei 5:28). Legea mozaică cere: «Să nu ucizi» (Exod 20:13). Isus Cristos însă declară: «Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc» (Matei 5:44).

Etica lui Isus Cristos trece dincolo de tot ceea ce a existat anterior, dincolo de orice capacitate şi resursă umană. El ne cere un comportament care în mod natural ne este străin. Această etică definită de El poate fi împlinită doar de un om născut din nou, care s-a dedicat din toată inima Domnului: «Voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor» (Evrei 10:16). Despre acest om născut din nou se afirmă: «Care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa» (2 Corinteni 3:6).

Este interesant că apostolul Pavel a scris aceste rânduri exact Bisericii care a avut cel mai mult de luptat cu ura, gelozia, imoralitatea, desfrâul şi imaturitatea spirituală. Dar tocmai prin aceasta el a arătat creştinilor din Corint, şi implicit tuturor credincioşilor, că prin naşterea din nou este posibilă trăirea după etica lui Isus Cristos. Creştinii nu resping astfel moralitatea legii mozaice, ci o ridică la un nivel mult mai înalt, şi anume o raportează la etica Duhului Sfânt, despre care se spune: «Roadă Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor» (Galateni 5:22).

Cum punem însă toate acestea în practică? Doar prin trăirea unei vieţi de credinţă autentice cu Isus Cristos. Gândirea, vorbirea şi faptele noastre trebuie să fie determinate tot mai mult de Domnul nostru Isus Cristos: «... Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus (la o adică să putem scrie sub toate acţiunile noastre numele Domnului Isus), şi mulţumiţi, prin El lui Dumnezeu Tatăl» (Coloseni 3:17). Numai dacă ne dedicăm cu totul Domnului Isus putem aduce roade spirituale. Poate că noi înşine nu vom realiza că Duhul Sfânt rodeşte în noi, dar cu siguranţă cei din jurul nostru vor remarca. Fie ca în viaţa noastră, a tuturor, să se întâmple acest lucru!

SAMUEL RINDLISBACHER