Sufletul mi-e sfârtecat de colţi haini,
Doar filele răzleţe au mai rămas,
Iarna a trecut, şi urme de brăzdar
Pe pământ cu bulgării uscaţi.

Copacii goi sub vânt se-apleacă iar,
Mugurii n-apar pe nici un ram.
Urc gâfâind pe coama unui deal
S-aud cum toaca sună-n inima-mi.

Cobor în vale şi-alerg să văd cum
Răsar florile: poate brânduşe, ghioceii...
Dar apa e-ngheţată şi doar spirogira
Se-ntinde-mbrăţişând şuviţa văii.

Ce să fac? Ce drum să mai aleg?
Mă uit la cer şi nici un nor n-apare...
O, Doamne, unde eşti şi până când
Îngădui seceta să umble prin hambare.

Mă-ntorc spre casă şi cu pas domol
Vin pe drumeagul deja cunoscut,
Mă-ntreb în gând: oare de ce am plecat
Să caut primăvara, oare n-am ştiut

Că ploile din cer veni-vor în curând
Şi fulgere brăzda-vor ceru-ntreg,
Cănd va veni Lumina din Lumină,
Şi harul revărsat, o să-nţeleg,

Când trupurile sfinte din morminte
S-or ridica în slavă spre-nălţimi,
Ne-om întâlni pe nor, fără cuvinte,
O să înotăm în harul cel divin,

O să zburăm spre ceruri ca Mireasă,
La nunta Mielului înspre zenit,
Şi atunci deplină fi-va bucuria
Că Primăvara a venit.