Precum e fumu-n vânt împrăștiat,
Iar ceara se topește-n lumânare
Așa se pierde omul în păcat
Și viitor de viață nu mai are.

Pe cei ce-și vând și sufletul pe-argint
Viața-i preface-apoi în niște bestii
Fugind ca niște umbre pe pământ
Ca fiarele-ascunzându-se prin trestii.

Taurii negri mari și cărturari
Ce văd orânduirea în religii
S-or prăbuși cu zidurile tari
Împrăștiind credința în vestigii.

Iar cei ce s-au gândit că-s împărați
Uitând să treacă drumul de robie
Vor fi ca pleava-n lume vânturați
Ca amintirea să nu le rămâie.

Nici minți nu i-or salva și nici cetăți,
Nici gloatele ce templele umplură
Și se-nțelege nici abilități
De minte, de hâtrie și de gură.

I-a risipi Isus din fața Sa
Turnând cu bucuriile în inimi
Celor ce-au vrut a binecuvânta
Pe Dumnezeu cu traiul și din nimeni.

Pe cei ce fără Dânsul ca orfani
S-au socotit pe drumurile vieții
Și i-au durut secunde ca și ani
Târându-le cadou singurătății.

Dar când L-au întâlnit au înflorit
Ca niște copilași prin dalba ploaie
Strigând spre cer cu glasul fericit
Căci li se spală putrede gunoaie.

Cine aud cu sufletele lor
Cuvântul când vorbește în Credință
Pe aripi de un dalb strălucitor
S-au ridicat cu zbor de porumbiță.

Ei cântă-n glas de suflet și de duh
Slăvind cu viața lor Mântuitorul
Că auriu devine un văzduh
De-atâtea mulțumiri ce-nalță zborul.

Fii, Doamne Dumnezeule în veci
Glorificat de orișice scânteie
Ce ai aprins-o-n mlaștinile reci
Și-ai ridicat-o-n slăvi de curcubeie.