Către mama mea

Maică, ce în dar mi te-a dat Dumnezeu,
Ca prin tine Cel Sfânt, a făcut ca și eu,
Să mă naști pe pământ, în durere și chin,
Și mi-ai fost tu portița, către-al lumii destin.

Îndrăznesc cu sfială, și astăzi să-ți scriu,
Că sunt bine măicuță, în al lumii pustiu.
Dar dorul de tine, din nou mă îndeamnă,
Să-ți spun cât de sfântă, te am, dragă mamă !

La fel ca și puiul ce aripi întinde,
Spre albastru din ceruri, ce zboară prin nori,
Lăsat-am odată, eu cuibul în urmă,
De-atunci stai și plângi, după-ai tăi puișori.

Câte nopți nedormite, ți-au fost mângâieri,
Când la sân mă strângeai legănând…
Veghetor te-ai făcut, ca și îngerii-n cer,
În amurg ațipeai, tot cu mine în gând.

Plânsul meu, nu ți-a fost niciodată străin,
Când la piept mă aveai ca pe-o floare de crin.
Tu ai plâns și oftat, pentru mine în noapte,
Pe genunchi mă adormea-, prin cuvinte și șoapte.

Dar anii au trecut, anotimpuri de atunci,
Puișorii tăi, nu-ți mai sunt astăzi prunci.
Zile și vremi, bătrânețea te-a învins,
Peste părul tău mamă, cu zăpadă a nins.

Pe cerdac, pe la poartă, tu stai mai mereu,
Și oftezi lăcrimând, când te rogi la Dumnezeu,
Ca pe uliță-n deal, cu cireși și cu poamă,
Puiul tău ca să vină, din străini, dragă mamă !

Poate mult ți-ai dori, anii să tragi înapoi,
Armăsarul ce-i timpul, să îl ții în priboi,
Ca pe brațele tale, puii tăi să-i alinți,
Cum făceai ca pe vremuri, cu rugi multe, fierbinți…

Astăzi ale tale brațe, sunt mai mult decât slăbite.
Palmele îți sunt crăpate, necăjite, obosite.
Pe obraji stau mărturie, urma lacrimii săpate,
Ce-ai vărsat-o pentru mine, dragă mamă, zi și noapte.

Mulțumesc pentru tot, dragă mamă, vreau să-ți spun,
N-am făcut-o la timp, la moment oportun.
Mulțumesc lui Isus, pentru tine mamă sfântă,
Și că ești a mea măicuță, inima în piept îmi cântă !

Calendarul îmi arată, că e ziua ta măicuță.
Știu că zorii iar te-au prins, așteptând pe-a ta băncuță.
De aici din depărtare, îți trimit ale mele rânduri,
Că îmi ești icoana vieții, ce trezesc ale mele gânduri .

Viorel Balcan 8 martie 2013