Am umblat în lumea mare
Autor: Ica Dragoi
Album: Laudaţi pe Domnul
Categorie: Evanghelizare
Am umblat în lumea mare, străbătînd-o-n lung şi-n lat,
Unde-i fericirea oare? Mă întrebam neîncetat.
Am strâns bani, bogăţii multe, palate mi-am construit,
Dar simţeam un gol în suflet, fericirea, n-am găsit.
Aveam bani, faimă, renume, maşini ultimul model,
Dar cu toate acestea-n lume, nu-mi găseam locul defel.
De cu zori şi până seara, alergam neîncetat,
N-aveam bucurie-n suflet, eram trist şi apăsat.
Într-o zi mi-am zis în sine: "Hai să-L caut pe Dumnezeu,
Poate că îmi va fi bine, voi fii fericit şi eu."
Şi am mers la adunare, la casa lui Dumnezeu,
Am avut o cercetare şi-am primit Cuvântul Său.
Dumnezeu mi-a schimbat viaţa, mi-a dat tot ce mi-am dorit,
Fericirea mult dorită, de la Domnul am primit.
Azi Îl laud şi Îi dau slavă, mă închin şi-I mulţumesc,
Îi urmez cu scumpătate, toată viaţa cât trăiesc.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/106175/am-umblat-in-lumea-mare