Acela cu ochii ca para
Autor: Familia Stoica
Album: Album necunoscut
Categorie: Trezire spirituală
1. Acela cu ochii ca para
E tot ce-I veşnic sfânt.
Ce-a zis în vechime lui Moise
"Eu sunt Acel ce sunt".
Veni-va-n curând că să-şi ducă
Cu El al său popor,
De aceea să stăm în veghere,
Să-l aşteptăm cu dor.
R: Mai multă iubire acum, de acum,
Că-s ultimii metri din drum de acum.
E vremea să ne trezim,
Ca fraţi în Domnul să ne iubim,
Să nu dăm nicicând înapoi, niciodat',
Căci Domnul Isus e cu noi, ne-a iertat.
Cu El veşnic noi vom fi,
Cu El aici vom birui.
2. Aceasta vestiră străjerii,
O spun neîncetat,
Vestind tot mereu îndurarea
Cuvântul Său minunat.
Să ţinem curată cărarea
Ce duce la marele har,
Ca să primim până la urmă
Al mântuirii scump dar!
3. Acela cu ochii ca para,
Ce-I veşnic în veci sfânt,
Ne cheamă pe toţi la iubire,
Căci vine în curând.
Veni-va în slava cea mare,
Cu îngerii-n coruri cântând,
Lua-va cu El credincioşii,
Pe acei ce L-au iubit.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/106179/acela-cu-ochii-ca-para