O, primăvară! Cum răsari din iarnă,
Din înghețuri pasul ți se-ntoarnă,
În templul vremii, rupi perdeaua-n două,
Schimbi haina veche, cu o haină nouă,
Prezici în muguri rod aromat și greu.
Ce mare este Dumnezeul meu!

Pornești din nou, culoare să te scuturi,
Din omizi să te întorci în fluturi
Și din sămânța florii trecătoare
Te naști râvnită, limpede culoare.
Eu privindu-te exclam mereu...
Ce mare este Dumnezeul meu!

Te-aduni mireasmă a florilor de mai,
Te-ntorci, copil în leagăne te dai
Și te tot dărui nepărtinitoare,
În adieri de Cer, la fiecare,
În inodor te-aprinzi parfum de floare.
Dumnezeu este atât de mare!

Din clopoței aduni note, zglobie
Și iar le-mprăștii ca o păpădie,
Ești un cântec nou în scârțâit de car,
Acompaniat de zumzet de bondar,
Din frunză, sau pe coarde de tuleu.
Ce mare este Dumnezeul meu!

Îți picuri nori de lacrimi și suspin,
Apoi ne-apropii cerul, mai senin,
Pe aripi d dor întorci la noi, cocori,
Te-am văzut plângând, de-atâtea ori
Ca să răsfrângi lumina-n curcubeu.
Ce mare este Dumnezeul meu!

O, primăvară, cum ai fi tu, oare
Fără botez în razele de Soare?
Mireasmă, simfonie, culoare și lumină...
Fără Dumnezeu mi-ai fi străină.
Divin te sorb din Dragoste-apogeu,
Ce mare este Dumnezeul meu!

Amin!