Răsăritul bătu în zvâcniri
Cu aripi aurii în zi nouă
Fascinând un covor de priviri
Din ninsoarea de ochii de rouă.

Dispăru orice noapte din cer,
N-a rămas nici o urmă de astru
Libertatea ca un adevăr
Străluci uimitor de albastru.

Iară pene de raze-au atins
Precum umbre, pe-atâta şi inimi
La-nălţarea aceasta de vis
N-a rămas fără-aprindere nimeni.

Doar vreo trei nouraşi mai uituci
S-au oprit să privească zvâcnirea
Şi-şi strigară din crengi păsăruici
Bucuria şi toată uimirea.

O frântură de tril tresăltat
Se mări-n ciripiri îndrăzneţe,
Lacu-ntreg într-o undă-a săltat
Un salut deşteptat dimineţii.

Şi porniră cântări în potop
Parcă orişice floare-i cântare
De răsună un tot biotop
Ca un glas în chemarea de Soare.

Parcă-ar vrea să se rupă din spus
Cu visări împletite-n speranţe
Cum cuvintele înspre Isus
Rugăciunea doresc s-o înalţe.

Se-auzi buciumat de cocori
Apoi cârdul întreg răsărise
Ce zbura după aripi de zori
Cu aripile lor larg întinse.