Simţindu-L pe Dumnezeu cu inima
Autor: Anonim
Album: ethos 2-99
Categorie: Diverse
De câteva săptămâni mă chinuie o nevralgie foarte dureroasă. Uneori mă gândeam că nu voi putea rezista nici măcar o zi în plus. După ce medicii n-au putut aduce o vindecare miraculoasă, am strigat către Dumnezeu (a se lua aminte la ordinea apelurilor!), pentru ca El sănii ia durerile. Era cam în aceeaşi vreme în care părinţii aveau nevoie de o nouă masă de sufragerie. Mama mea visa încă de mult cu privire la o masă cu şase colţuri, însă forma respectivă nu mai era deloc la modă. Am străbătut toate magazinele de mobilă din împrejurimi, dar degeaba. Astfel că mama s-a rugat pentru o masă hexagonală. A primit-o. Bineînţeles că m-am bucurat din inimă pentru ea; numai că bucuria mea ar fi fost mai mare dacă Dumnezeu ar fi vindecat întâi boala mea, înainte de a se interesa de acea masă. Ajunsesem aproape la disperare - oare modificase Dumnezeu priorităţile? Pentru El o masă era mai importantă decât însănătoşirea mea? De ce proceda oare astfel?
Acesta este doar un mărunt exemplu al nenumăratelor de ce-uri care apar de-a lungul vieţii. Aproape nimeni nu este scutit de experienţe dureroase, fie că este vorba de moartea unei persoane iubite, o boală grea, şomaj, greutăţi la serviciu sau probleme în cadrul relaţiilor cu alte persoane, în lume există atâta durere şi suferinţă, încât nimeni nu poate evita problema lui "de ce?". Este o întrebare pe care putem şi trebuie să ne-o punem, însuşi Domnul Isus, când se afla răstiginit pe cruce, L-a întrebat pe Tatăl: "De ce?"
Eu însămi am stat în faţa acestei întrebări, când, fără vreun preaviz, mi-a fost pus diagnosticul "scleroză multiplă". Şi în ziua de azi îmi doresc să fi explodat în mine toată durerea şi frustrarea şi să-mi fi îngăduit suficient timp pentru tristeţe, în fond, mi-am pierdut sănătatea. A mima la suprafaţă creştinul puternic şi a fi lăuntric plin de amărăciune, doar pentru că unii creştini pun atât de mult preţ pe o "reacţie exterioară adecvată" cu privire la suferinţă, mi se pare o atitudine nu numai necreştină, dar şi nesănătoasă. Dar de fapt, ce este într-adevăr adecvat?
În felul acesta, vindecarea lăuntrică a durat foarte mult timp şi a fost nevoie de ani ca să pot ajunge nu numai să accept această situaţie personală, ci şi s-o pot vedea ca pe o latură pozitivă a vieţii mele.
Mult timp m-a frământat problema cauzei suferinţei; Dumnezeu mi-a "dat-o" sau numai a "îngăduit-o"? În Biblie găsim exemple pentru ambele situaţii.
Într-o zi s-a produs marea schimbare, de mult dorită, în viaţa mea. Nu, Dumnezeu nu m-a vindecat, însă mi-a dat un răspuns cu care pot trăi. Într-o discuţie cu un predicator, Dumnezeu mi-a deschis ochii, arătându-mi-Se într-o perspectivă cu totul nouă. Această descoperire mi-a adus în inimă multă pace şi bucurie - în ciuda unor neplăceri. De aceea aş dori să împărtăşesc şi altora această "comoară" pe care am aflat-o.
În discuţia respectivă am înţeles că până atunci îl cunoscusem pe Dumnezeu numai ca pe un Dumnezeu care "face". Şi sunt sigură că mulţi oameni îl definesc pe Dumnezeu în funcţie de faptele Sale. În spatele unei asemenea perspective se ascunde marele pericol al apariţiei disperării, atunci când Dumnezeu permite la un moment dat nişte lucruri pe care nu le mai putem înţelege.
Dacă Dumnezeu ne lasă să trecem prin anumite experienţe dureroase, nu mai înţelegem nimic şi întrebăm: "Cum poate îngădui Dumnezeu aşa ceva?" O asemenea întrebare este desigur permisă şi într-un fel chiar îndreptăţită, însă mai greu este când ne blocăm în această fază şi renunţăm la credinţa în Dumnezeu, întrucât nu-L mai putem înţelege.
Pentru noi ca şi creştini (adică nişte oameni care şi-au pus viaţa la dispoziţia lui Dumnezeu) există şi o cu totul altă perspectivă cu privire la Dumnezeu:
Deasupra Dumnezeului care face se află Dumnezeul care este!
Cu alte cuvinte: Mai importantă decât "faptele" Sale este "existenţa" Sa. Vă amintiţi cu siguranţă întâmplarea când Dumnezeu i-a vorbit lui Moise în pustie din tufişul arzând. Moise a primit cu acel prilej însărcinarea din partea lui Dumnezeu de a se întoarce pentru a elibera poporul Israel din robie (Exodul 3:14). La întrebarea lui Moise, care este Numele Dumnezeului care îi vorbeşte, El îi răspunde: "EU SUNT" şi adaugă: "Spune poporului lui Israel: Cel ce este EU SUNT m-a trimis la voi: Domnul!"
Dacă noi credem în Dumnezeu numai fiindcă El face anumite lucruri, ca de exemplu, ne ocroteşte, ne dă hrană etc., ne vom prăbuşi, imediat ce Dumnezeu va face ceva ce nu ne place. Dumnezeu este mai mult decât doar un Dumnezeu care face, El este de fapt Dumnezeul cel mare, care este. Dacă eu cred în mod simplu în Dumnezeu, mă încred în El, deoarece mă bazez pe faptul că El este, adică există, atunci credinţa mea va rezista şi în clipele de suferinţă.
Credinţa în Dumnezeul care este ne face independenţi de situaţia personală. Poţi avea încredere în El fiindcă Dumnezeu nu este un oarecare, ci este Jahve (Cel veşnic) şi El Shaddai (Dumnezeul atotputernic). El este Dumnezeu mare, Creatorul cerului şi al pământului, în care s-au încrezut deja Avraam, Moise şi David, deşi toţi trei fuseseră trimişi pentru o anumită perioadă în pustie, în adevăratul sens al cuvântului.
Este clar că perioadele de pustiu fac parte din viaţa noastră. Ferice de cel ce cunoaşte izvorul din deşert care se cheamă Isus Cristos.
Încrederea şi credinţa în Dumnezeul care este îmi dau putere şi curaj să rezist şi în perioadele dificile. Din când în când boala mă constrân- ge să zac la pat. Sunt o persoană căreia îi place mult să lucreze şi aş prefera să fac curăţenie de dimineaţa până seara în toată casa. Însă atunci vin aceste vremuri nedorite în care trebuie să zac şi astfel sunt singură cu mine însămi şi cu Dumnezeu.
Înainte îmi petreceam timpul frământându-mă de ce face sau îngăduie Dumnezeu aşa ceva. Iar o asemenea întrebare poate duce la îndoială şi disperare. Dar acum, când sunt ţintuită la pat, reuşesc - nu întotdeauna fiindcă mai învăţ încă - să mă bucur de faptul că Dumnezeu este prezent. Nu mă mai plâng cu privire la ceea ce face sau nu face (adică să mă însănătoşească imediat), ci pur şi simplu îi mulţumesc că El este Dumnezeul care este, indiferent cum se prezintă situaţia mea.
Fiindcă dacă El este şi eu mă odihnesc în El, mă aflu în locul cel mai sigur din lume. Dumnezeu nu cere nimic mai mult decât să credem copilăreşte în existenţa Sa şi să avem încredere în dragostea şi îndurarea Lui.
La întrebarea: "Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?", Biblia dă următorul răspuns:
"Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta!" (Faptele Apostolilor 16:31) sau "Şi noi am crezut în Cristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Cristos, iar nu prin faptele Legii" (Galateni2:16).
Apostolul Pavel a spus cu mulţi ani în urmă:
"Dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine" (Galateni 2:20).
Cred că aici Pavel ne descoperă un mare secret: Dacă Cristos trăieşte în mine şi Şi-a asumat responsabilitatea vieţii mele, nu mai trebuie să mă chinuie temerile şi întrebările, ci să mă las cu toată încrederea în voia lui Dumnezeu, acel Dumnezeu care ştie ceea ce face şi care se află deasupra tuturor lucrurilor, chiar dacă eu nu mai reuşesc să-L înţeleg. Şi noi nici nu trebuie să-L înţelegem pe Dumnezeu, ci ni se cere doar o încredere deplină în existenţa Lui şi o dragoste necondiţionată. Lucrul cel mai bun este că Dumnezeu ne ajută şi s-o facem, El sădeşte în noi încrederea pentru a putea crede în "Dumnezeul care este". Singurul lucru pe care trebuie să-l fac este să spun un "da" conştient şi sincer lui Dumnezeu.
Această nouă perspectivă de a-L vedea pe Dumnezeu mi-a ajutat mult să nu mă revolt împotriva Lui, când mă simt mai rău. Nu-L iubesc pe Dumnezeu pentru faptul că-mi face un bine din punctul meu de vedere, ci fiindcă El este.
Vreau să amintesc în încheiere un gând al marelui filozof francez Blaise Pascal, un gând care rezumă de fapt tot ceea ce am vrut să spun:
"Inima este cea care-L simte pe Dumnezeu, nu raţiunea."
R.H.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/eseuri/10658/simtindu-l-pe-dumnezeu-cu-inima