Vai, e plină lumea toată
Cu părinți adânc răniți
De-a lor fii, care de-odată,
Din copii buni și cuminți,
Învățați calea cea dreaptă,
Devin răi și răzvrătiți,
Cu mintea întortocheată
Într-ale firii lor dorinți
După-o viață depravată
Și vai, nu pot fi opriți
Nici de ruga înălțată
De-adunarea celor sfinți...
Își strâng totul și se-ndreaptă
După cum sunt amăgiți,
Înspre-o „țară depărtată.”
Curând, vor fi jefuiți
De comoara adevărată
Primită de la părinți,
Căci au mintea-ntunecată
De-ale firii lor dorinți,
Să urmeze calea lată
Că vor fi mai fericiți...
Așa-și pierd averea toată
Și ajung la porci, smeriți
În timp ce-o inimă de tată
Se caldă-n lacrimi fierbinți
Stând în rugă neîncetată
Pentru-acești fii preaiubiți...
Doamne, parcă niciodată
N-am crezut c-om fi părinți
Cu inima sfâșiată
De copii nemulțumiți
Care se comportă, iată,
Ca niște neisprăviți,
Dar rugăm pe Bunul Tată
Ca să fie izbăviți
Și aduși pe calea dreaptă.