Reveniri de primăvară

Se-ntorc aceleași păsări călătoare.
Revin, de unde au plecat...
Și bucuroase vin... cu primăvara-n suflet,
La cuib de lut și paie, ce-n toamnă au lăsat.

Nu tot la fel, este cu omul,
Ce doar se duce, fără a se-ntoarce...
Că e chemat din nou, tributul să-l aleagă,
Și haina de țărână, din nou să o îmbrace.

S-au reîntors din țările cu soare
La streșini, păsările, cuib să-și facă.
Și nu se plâng, că n-au topor, mistrie,
Nici schițe de palate, ca lumea să le placă.

Nu tot la fel se-ntâmplă, cu omul cel de lut.
O viață călătoare, el strânge tot mai mult,
În templu său de paie, averi ce nu sfințesc,
Și uită călătorul, că ele ruginesc...

Se-ntorc și pleacă, (din nou) aceleași păsări,
Spre orizonturi largi, lăsând în urma lor,
Dovada că nimic, nimic nu e statornic...
Și tot ce e sub soare, se cheamă: călător.

Și astfel, călătorul, nu are cale-ntoarsă,
La fel ca rândunica, ce mândră se întoarce.
Cu o viză de flotant, pe câțiva ani în lume,
Alt țărm îmbrățișează, pe el ca să debarce.

Au revenit acasă, (din nou!) ca să ne spună,
Că unde-au fost departe, e frig și timp ploios.
Și bucuroase vor, să stea cu călătorul,
Să-mpartă primăvara, cea blândă cu Hristos !

Viorel Balcan 18 martie 2013