Când privesc Cerul Tău


Când privesc cerul tău ,Doamne al oștirilor,
Gura mea rămâne mută de admirație,
Și mă simt mic ca o furnică,
Uimit de frumusețea Creațiunii Tale!

Cand privesc cerul tău, Lucrarea mâinilor tale,
Zborul stelelor mă copleșește de emoție,
Parcă sânt un puf de păpădie ,
În imensitatea Universului!

Când privesc cerul tău, Scaunul Tău de domnie,
Nu pot decât să mă cufund în gânduri,
Precum sfinxul Bucegilor,
Înaintea scurgerii interminabile a veșniciei!

Când privesc cerul tău, brazdat de șiruri de cocoare,
Îmi vine un dor nestăvilit de casa mea veșnică,
Ca un cerb insetat pe vremea secetei,
După izvorul nesecat al Vieții!

Când privesc cerul Tău, ce ne dăruie ploaie,
Sufletul meu se umple de mulțumire,
Ca o îmbrățișare nemeritată,
Din partea iubitei ce mă iartă pentru a mia oară!

Când privesc cerul Tău, îmi aduc aminte,
Că mai făcut dintr-o mînă de țărână,
Dăruindu-mi printr-o atingere,
Suflare de viață,din Dumnezeirea Ta!