Când încă nu știam de Dumnezeu
Și-L socoteam poveste de cuvinte
Fugeam de rău gasind ceva mai rău
În fire și în suflet, și în minte.

Mă risipeam în voia de porniri
Înspre hâtria gândurilor mele,
În inimă cloceam doar uneltiri
Cum necinstit să mă înalț la stele.

Dar mă loveam de soartă ca de-un mal
Stâncos ce mă pocnea cu dușmănie
De îmi sfărmam năpraznicul meu val
Prin pietrele pitite-n mișelie.

Dar când Isus Credința mi-a sădit
M-a dezgolit pe mine din povară
Eu înspre bine am nădăjduit
În viața-aceasta, poate, prima oară.

Ieșit din faraonicul egipt
Unde băbește-mi tânguiam dreptatea
N-am dat în tămâieri de manuscript
Să îmi aprind voios activitatea.

Ci visul meu aripă s-a-nălțat,
Iar dorul meu e-avânt înspre lumină
Și mi-am pierdut cuvântul disperat
Cuvântul când în Viață mă îmbină.

În amintiri e legea de catâr
A celui a cui stare e în brâncă –
Valuri de grâu frumoase îmi admir
Și mierea mi-o culeg drept de pe Stâncă.

Cândva eu Glasul nu Ți-am cunoscut
De-mi târâiam tot sufletu-n desagă,
Dar azi, Isuse, pot să Te ascult
Și-Ți mulțumesc cu viața mea întreagă.