Mă uit în jur prin ochi de poezie:
„Ce vers aș scrie despre-al meu vișin. .”
„Acest buchet de flori e-o armonie!
Iar trandafirul–e sonet divin!”

Admir lumea prin pagina de carte,
Și parcul îl cutreier printre rime,
Iar cerul, contemplându-l de departe:
În constelații-s vorbele sublime!

Poate așa au fost meniți poeții:
Tot ce ating, să schimbe în cuvinte. .
Să caute originile vieții,
Izvorul binecuvântării sfinte!

Dar, uneori, mă tem: dacă greșesc,
Rupând atomi creației divine?
Căci inversul „Genezei” îndrăznesc:
Stele și mări- le-nchid în sinonime!

Domnul a poruncit: „Lumină fie!”
Și curcubeul l-a dat legământ;
Iar eu pictez în vers natura-I vie,
Și-mi recreez o lume în cuvânt!

Chiar despre Dumnezeu, în Trinitate,
Am cutezat să brodez cu cuvinte,
Filozofia, nu-i lez-Maiestate,
Am desacralizat Tainele Sfinte?

Mă laud că Isus mi-e temelia,
Dar, dacă fac castel din cărți de joc?
Clădind lemnul, fânul, și trestia,
Toată lucrarea o să-mi ardă-n foc!

O, cât aș vrea, opera-mi virtuală,
Fragilă-n vers ca picurii de rouă,
S-o regăsesc în Țara Ideală:
Săpată-n pietre vii, din Viața Nouă!

În aur și în perle prețioase
Să-mi schimbi, Isuse, scumpa poezie!
Căci, sus, n-au uz silabele frumoase,
Te-om adora prin gând-telepatie!

Toți știm că litera legii omoară,
Cuvântul lui Isus e duh și viață,
Sfințește-mi, Doamne-a vorbelor comoară!
Să am răsplată-n Marea Dimineață!

Amin!

Craiova, 18-03-2013