Hotarul între negru şi-auriu
E-aşa distinct pe pagiştea cerească,
Se micşorează plaiul străveziu,
Iar bezna nu-ncetează ca să crească.

Floarea de aur parcă s-ar răci
Prinzând mai mult culorile de-aramă
Dispar şi amintirile de zi,
Iar noaptea triumfarea sa şi-o cheamă.

Pe colo-ici ies stele la păscut
Să prindă firicelele de Soare,
Vreo una, zbenguindu-se,-a trecut
Cu-o linie aprinsă, zburătoare.

Iar la apus nu e nici un ecou
Tot ceru-i stele, stele şi iar stele,
Privirile-mi se-ncântă în tablou
Ce mă înalţă-n gândurile mele.

Nu sunt doar zvon – sunt purtător de sori:
Trăieşte încă Soarele în mine
Şi voi păşi ca steaua înspre zori
Pe linia trasată de lumine.

Călăuzit cuvânt înspre Cuvânt,
Aripă ca o pară de făclie
Din legea risipirii în pământ
În creşterea vieţii-n veşnicie.

Ca-n dimineaţa de la răsărit
Iluminat în viaţa mea deschisă
Voi spune:”Pace! Bine ai venit!
Îţi mulţumesc de raza-n mine scrisă!”