Viziune şi integritate
Autor: Gicu Cotlet
Album: fara album
Categorie: Diverse

 

Howard G. Hendricks spunea: ”Viziunea fără integritate nu este viziune – este doar manipulare.” (Vision without integrity is not mission – its manipulation.) Citind cu atenție aceste cuvinte mi-am dat seama cât de esential și cât de mult adevăr conțin aceste cuvinte. Astăzi tot mai des găsești articole în ziare și reviste despre oameni care au intrat în conflict cu legea. Cu tristețe îmi aduc și astăzi aminte, despre dictatorul Nicolae Ceașescu care avea viziuni mari dar majoritatea din ele erau lipsite de integritate. Am sperat că odată cu schimbarea sistemului de guvernare din Romania se v-a schimba și modul de gândire al oamenilor. Spre dezamăgirea mea am constat că integritatea lipsește și astăzi, nu numai din România ci și din alte țări dezvoltate.  Foarte mulți oameni nici nu cunosc adevăratul sens al cuvântului integritate. Integritate înseamnă cinste și face parte din caracterul personal sau social a unei persoane, ea este atât de importantă  pentru noi ca și sănătatea pentru trup, ca și lumina pentru ochi.

Văzând cu ochi nostrii atâtea exemple negative zi de zi, noi cei care am cunoscut harul lui Dumnezeu suntem chemați să fim oameni integri, după voia Lui. Se caută tot mai mult oameni ca Iov care era ”fără prihană și curat la suflet.” (Iov 1:1b) Iov a fost curat la suflet pentru că el își cunoștea poziția lui înaintea lui Dumnezeu, știa că Dumnezeu este suveran. Este demn de remarcat că Iov a rămas credincios Domnului în orișice înprejurare. Chiar și atunci când încercările au venit peste el și familia lui el a avut tăria să rămână credincios promisiunilor lui Dumnezeu. El ”n-a păcătuit de loc, și n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu.” (Iov 1:22b)

Este important pentru noi să avem viziune, să ne facem planuri, dar toate planurile noastre trebuie să fie bazate pe integritate și dreptate. Dacă aceste criterii vor fi respectate lucrarea noastră va propăși și binecuvântarea Domnului va fi peste noi. Oamenii trebuie să vadă că “propovăduirea noastră nu se întemeiază nici pe rătăcire, nici pe necurăție, nici pe viclenie. Ci fiindcă Dumnezeu ne-a găsit vrednici să ne încredințeze Evanghelia, căutăm să vorbim așa ca să placă nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima. În adevăr, cum bine știți, niciodată n-am întrebuințat vorbe măgulitoare, nici haina lăcomiei: martor este Dumnezeu”. (1Tesaloniceni 2:3-5) Suntem chemați să călcăm pe urmele Domnului Isus. Cuvântul Evangheliei este curat și sfânt, mai alb decât zăpada și mai tare decât diamantul. Atunci când cineva ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinește, viața îi este schimbată. Când oamenii se schimbă, națiunile se schimbă. Când puterea Duhului lui Dumnezeu atinge sufletul cuiva, acea persoană devine o făptură nouă. Vorbele noastre trebuie să se transforme în fapte. Uneori viața noastră vorbește mai mult decât cuvintele noastre.

Într-o zi un slujitor bătrân dintr-o mănăstire îl invită pe unul din ucenici lui să meargă cu el în oraș pentru a predica. Bucuros tânărul pleacă în oraș împreună cu sfetnicul său colindând stradă după stradă până când pe neobservate ajung din nou la mănăstire. Indignat tânărul îi spune bătrânului slujitor: Părinte, tu ai uitat pentru ce ai mers în oraș? Trebuia să predici, spuse tânărul indignat.

Privind dulce spre tânărul ucenic bătrânul slujitor îi răspunse: ”Fiule noi am predicat astăzi în timp ce mergeam pe străzile orașului. Noi am fost văzuți de multă lume, purtarea noastră a fost urmărită de mulți oameni. Eu cred că aceasta a fost predica noastră de dimineață. Fiule nu merită să mergi nicăieri să predici dacă nu predici mergând.”

Sunt vremurile din urmă când se vorbește foarte mult despre viziune, despre Dumnezeu, despre adevăr, despre integritatea personală. În acestă perioadă în America se desfășoară din plin campania electorală în care au rămas doar câțiva candidați principali. Unul din punctele de bază ale unora dintre candidați este “integritatea personală”. Oamenii folosesc și astăzi principiile lui Dumnezeu pentru scopuri politice. Ei folosesc orice mijloc ca să-și atragă cât mai mulți simpatizanți de partea lor. Nu cred că este greșit să vorbești despre integritatea personală a unui individ oarecare, a unui președinte de stat sau a unui om de afaceri, dar lucrul cel mai esential este să-i analizezi viața lui de zi cu zi. Sunt vorbele lui doar cu scopul de ai manipula pe oameni pentru obținerea unei poziții sociale sau politice sau sunt principii după care își trăiește viața zilnică? Este bine să vedem câte din aceste vorbe sau promisiuni au fost împlinite. Ce diferită ar fi societatea noastră dacă oameni și-ar ține promisiunile făcute.

Astăzi tot mai mulți oameni și-au pierdut parte din credibilitate. Unii dintre ei știu să vorbească foarte frumos dar nu știu să trăiască la fel de frumos. Societatea din zilele noastre a fost infectată cu oameni fără integritate, lipsiți de viziune, de caracter, lipsiți de cele mai elementare noțiuni de bun simț.

Văzând ce se petrece în jurul nostru noi suntem chemați: “Să avem o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe niște făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.” (1 Petru 2:12)

Noi suntem chemați să fim lumina lumii. Lumina Domnului Isus care este în noi trebuie ”să lumineze înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” (Matei 5:16) Viața noastră este pentru mulți o epistolă scrisă prin fapte și vorbe. Pentru cei care nu cunosc tainele Sfintei Scripturi viața noastră trebuie să le transmită mesajul ei. Chemarea noastră este să fim sare și lumină pentru cei din jurul nostru. Creștini și Biserica trebuie să fie o ușă deschisă pentru toți cei  care caută mântuirea și nu o piedică pentru aflarea adevărului. Daniel ne spune că ”cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului, și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac și în veci.” (Daniel 12:3)

Se spune că un grup de turiști s-au rătăcit în jurul lacului Ontario din Canada. A venit o furtună puternică dar toți și-au găsit loc de adăpost sub o stâncă. După ce furtuna a trecut, au început să caute drumul de întoarcere, dar fără succes. Într-un târziu unul din ei zice: “Haideți să ne urcăm pe stânca aceia înaltă și de acolo poate vom vedea mai bine calea de întoarcere.” Ca să poți fi în siguranță că mergi pe calea cea bună, trebuie să te ridici mai sus de ceață, mai sus de nori. Urcarea pe stâncă nu este ușoară, dar după ce ai ajuns sus, ai posibilitatea să vezi mult mai bine calea pe care trebuie să mergi. Creștinul trebuie să fie mereu la înălțime. Trebuie să fie model pentru cei din jur prin trăire și fapte. Un slujitor a lui Dumnezeu va căuta totdeauna să fie preocupat de integritatea sa personală cât și de integritatea mesajelor ce le aduce prin Cuvânt și fapte. Azi se caută tot mai mult oameni cu viziune și integritate, oameni devotați pentru slujire în biserică, devotați pentru evanghelia Domnului Isus Hristos, care vor putea schimba fața căminelor creștine, a bisericilor și chiar a societății în care trăim. Se caută oameni “care să înfăptuiască ce este drept, care să se țină de adevăr.” (Ieremia 5:1)

Nu vrei și tu să fii unul din aceia? Nu te lăsa manipulat de tot ce vezi în jurul tău ci caută să-L slujești pe Dumnezeu cu dăruire și credincioșie. Este timpul potrivit să ”Semănați potrivit cu neprihănirea și veți secera potrivit cu îndurarea. Desțeleniți-vă un ogor nou! Este vremea să căutați pe Domnul, ca să vină și să ploaie mântuire.” (Osea 10:12) Viziunea ta pentru anul în care ai intrat să fie ca tu să fi un ogor nou pe care să crească neprihănirea lui Dumnezeu.

 

 

Gicu Cotlet  

 

 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/106944/viziune-si-integritate