Motto:Iubiţi poveştile?
I
„Noi suntem oameni de treabă,
Bineînţeles – fireşti;
Superstiţia e oarbă -
Deci nu credem în poveşti.

Avântaţi în chestiune
Într-un puls contemporan,
N-avem când a ne mai spune
Basme ce nu fac un ban.

La produsul miopiei
Doritori demult nu sânt,
Astăzi până şi copiii
Maimuţire-s pe pământ.

Nu ne târâim ca larve –
Avem aripi de oţel:
Socotelile lui Darwin
Ne-au făcut un rost şi-un ţel.

Dacă vei umbla matale
Cu credinţe şi poveşti
Vei rămâne tot în vale,
Tot acolo unde eşti.

E contemporanitate –
Căi astrale, vers de foc...
Întăreşte-te în coate,
Ca să-ţi faci în viaţă loc...

Este drept omul în fală,
Omul slab e la gunoi,
Căci selecţia naturală
Triumfează peste noi...”

II
Înţeleg de-s coate late
Individului dau plus,
Din această cantitate
Însă eu n-am fost şi nu-s.

Presupun că linguşirea
Tipul poate-a noroci,
În aşa orânduire
Eu nu sunt şi nu voi fi.

Nu-s persoană cu ifoase,
Ori puternic, ori fălos,
Prin momiţe nepăroase
Sunt doar omul credincios.

Cu bigoţii în isterici
N-am nimica în comun –
Ei prin temple şi biserici,
Dănsuind idoli adun.

Stimă n-am putut a strânge,
Bogăţie nici atât;
Dară plâng când mi-i a plânge,
Râd atunci când vreau să râd.

Nu mă văd acei cu torbă,
Iar eu nu m-obijduiesc:
Ce-am pe suflet am în vorbă,
Gândurile îmi grăiesc.

N-am ambiţii de mărire,
Cariere nu m-au prins –
Eu trăiesc în fericire
Fiindcă sunt acel ce îs.

Îmi trăiesc credinţa simplă –
Doar Părintele şi eu,
Viaţa mea nu se întâmplă,
Ci-i condusă-n cer mereu.

De-asta stărui și copiii
Să știe, ce cred eu, bun:
Frumuseţea poeziei
A cuvântului străbun,

S-aibă stimă de Natură
De la chit până la pom,
Cu-orice rău să fie-n ură
Şi în dragoste de om...

III
Iar voi – oamenii cu stare,
Ce aveţi în viaţă-un ţel:
Să fi-ţi mare peste mare,
Tropăind pe mititel,

Că-n biserici, că-n palate,
Doar un scop doriţi a şti:
Situaţii mai înalte
Prin oricare mod n-ar fi.

Cine-ar sta să vă contemple,
S-ar uimi de-aşa eroi:
Dumnezeu e-nchis în temple,
Moartea-i liberă în voi.

Linge blide, linge bale,
Linge labe, linge cer,
Darvinistele morale
V-a-nălţat la mamifer.

În biserici, în ştiinţă,
În bocit tradiţional,
Emanaţi o conştiinţă
De guzgan raţional.

Doar masculi şi doar femele,
Fără pic de conţinut,
Pofticioşii de mamele,
Pofticioase de avut.

Creatori de bancuri, snoave,
Dispreţuitori de basm,
Monumentele epave,
Visătorii de orgasm.

Aplecaţi fricos din spate,
Îndoiaţi fălos din piept,
Aţi pierdut vise curate,
Ca şi crezul cel deştept.

Aţi rămas nimic ce râde
De ce lui nu-i înţeles...
Şi se zbat momiţe hâde,
Cum că au un interes.

Interes măreţ de macră
Haşurat spiritual,
Toţi din lumea asta acră
Îs spălaţi de-al morţii val.

Aşa că distinse poame
Şi contemporani eroi
Cu exterior de oameni
Şi cu sufletu-n gunoi,

Antrenaţi-vă baistrucii
Ca să fie tari în pumni,
Ca în lume ori sub cruce
Să se caţere spre culmi.

Între dânşii să s-ucidă,
Să se-ncaiere nebuni,
Ca doar forţa să decidă
Cine sunt din ei mai buni.

Să trăiască doar în frică,
Şi să tremure fricos,
Că pe-un zero o nimică
Poate să-l doboare jos.

În această-ncăierare
Şi cu stări, cu pumni, cu minţi,
„Umaniştii” fiecare,
„Mulţumi-vor” pe părinţi.

Însă vremea azi se schimbă,
Veacul nostru e mai cult,
Înclinaţii înspre limbă:
Limba poate da mai mult...


Epilog.

Iar la ape cristaline
Bouru-n luceferi vine;
Vine-n lună şi în soare
Pentru viaţa viitoare.

Lângă lacul plin de stele
Zâne cântă, cântă iele,
Cânt de doină, cânt de dor
Pentru timpul viitor.

Lângă rug vorbesc în roată
Zmei pletoşi şi Sfarmă-Piatră,
Feţi-Frumoşi şi Cosânzene,
Barbă Cot şi Strâmbă-Lemne,

Şi Ochilă, Flămânzilă,
Cu Setilă şi Gerilă,
Şi cu Păsări-Lăţ-Lungilă.
Domnii basmelor române
Pentru ziua cea de mâine.