E mai liberă inima-a crede,
Mai ușor pentru suflet să spere
Când cu ciocul de aur se vede
Blonda pasăre a primăverii.

Ea plutește din arbor în arbor
Fulguindu-i întregi în petale
Și la versul ei frageda iarbă
Se înalță în deal dinspre vale.

Iar de sus strigă larg zburătoare
Într-un dor înflorind bucuria
Printre razele vieții de Soare
Începând a trăi veșnicia.

Nu răsfrâng înghețările zorii
Ci pornirea căldurii în ceață,
Ca-nflorirea de piersici trec norii
Peste cerul chemării în viață.

Fluturându-se în prospețime
Amijindu-și privirea-n lumine
Ușurel se încrede-o mulțime
Că va fi totul gingaș și bine.

Ai putea însă-a crede, când cerul
Plumbul vânăt aruncă-n privire,
Răsturnat și zdrobit e-Adevărul
Fără-o clipă măcar de Iubire?

Triumfează cu zgomot aspide,
Văzul ți-l schilodește urâtul
Că și ochii ai vrea a-ți închide
Să îți pară mai dulce târâtul.

Bezna-n tihnă își rumegă-n stele,
Iară ziua de-asemeni e noapte
Și doar hohote de cucuvele
Sunt răspuns rugăciunii în șoapte.

Mulți se străduie din disperare
O credință atunci să pornească:
Că acolo... ceva... după zare...
Aiurind cu-ncercarea firească.

Se spetesc fericirea s-o prindă
Buchisindu-se cult printre file,
Tot prinzând întăriri din oglindă,
Opintindu-și trăirea prin zile.

Când Credința e dată-n plămadă,
Nefiind omorâtă prin case
Îți va crește în piept o livadă
Cu-nălțări înspre cer preafrumoase.

Iar în jur fie foc, fie zloată -
Tu CUNOȘTI toate tainele zării
Căci ai inimă înaripată -
Sfântă pasăre a Primăverii.

Poate-o cruce sălbatic rânjește
Ca să-ți prindă puterile firii,
Dalba pasăre, dumnezeiește,
Înflorește pe ea trandafirii!