Intr-o dimineata in fata casei de bilete, zacea un om imbracat destul de modest daca nu chiar exagerat, emana un miros destul de neplacut incat acei oameni care doreau sa-si cumpere bilet i aruncau cuvinte jingitoare si il ocarau intr-un mod exuberant. "M-am aplecat spre el si l-am atins spunandu-i 'Dumnezeu te iubeste!'...Reactia lui a fost una imprevizibila pentru mine, a inceput sa-i curga lacrimi din ochii lui cuprinsi de disperare. Privirea lui parca era o carte cu multe pagini dornica sa fie deschisa si citita, era clar!... omul acesta avuse o deceptie serioasa pe paginile vietii! Apoi un distins "domn" (desi apelativul de domn nu se potrivea individului) imi spuse cu glas dominator: "Domnule spune-i dumneata sa plece de aici, pentru ca este jegos si miroase exagerat de scarbos deranjand lumea!" Prima mea reactie a fost una fireasca, si destul de morala... M-am uitat la dansul si...si...am tacut raspicat! Dar aceasta a fost una din fetele mele false! Defapt aievea as fi vrut sa ma ridic in fata lui plin de dreptate ca si un razboinic dornic sa cucereasca garnizoana aflata in a-l sau orizont si sa-i spun: "Stimabile! vreau sa stii ca pentru acest "Gunoi" al societatii murii Isus Hristos Domnul la fel cum murii si pentru tine. Cu acelasi pret!... cu pretul vietii Lui; inseamna ca in acest om, Dumnezeu a gasit o comoara pe care dumneata si eu nu o v-om putem vedea si intelege niciodata...!" Fireste, ardea in mine o ciuda sfanta din cauza ezitarii stupide pe care o savarsisem. L-am luat deoparte si i-am spus: "Sezi aici!" dar fara sa spun prea multe cuvinte printre lacrimile lui si prin zambetul sau jovial imi spuse cat de mult se poate bucura pentru ca cineva s-a oprit sa vorbeasca cu el. N-am stiut ce sa i spun! Puteam in acel moment sa ascult cel mai frumos discurs oratoric sau ce-a mai frumoasa melodie cantata in lacrimi, pentru ca nici una din ele nu ar fi rascolit in inima mea acea celula a dragostei plantata de Insusi Dumnezeu in sufletul fiecarui individ de pe planeta. "Am nevoie de o jacheta" imi spuse el bland, cu un glas rece tremurand. Am luat una din cele mai ingretosate decizii din viata mea, i-am spus:"Ma voi intoarce deseara la ora cutare, ne intalnim in acelasi loc te rog sa ma astepti!" M-am intors dupa cateva ceasuri. In acelasi loc la ora stabilita, dar...dar el nu mai era, Am fugit la casa de bilete si am intrebat politicos daca nu cumva stie cineva "despre boschetarul care sedea la marginea soselei?" "Tocmai a plecat!" a fost raspunsul amabil si sec al angajatei R.A.T.U.C. Apoi in mintea mea rasunau precum o goarna ascutita cuvintele Mantuitorului care spun: "Daca cineva iti cere haina..." Sufletul imi plangea iar inima se zbatea in piept precum un pestisor pe uscat. O voce imi suna in creer, apoi o alta voce, si tot asa...Era constiinta! "De ce nu i-ai dat haina care era pe tine?"...