Buchete
Autor: Victor Bragagiu
Album: Rugăciune în Cale
Categorie: Incurajare
Un drum în dreapta şi în stânga
Umplut de floare lângă floare
Care așteaptă să le-atingă
Privirea noastră strângătoare.

Frumoase flori cântate-n versuri
Ce, de-obicei, sunt în buchete
Ne mângâie gingaşe mersul
Dorinde ca să ni-l îmbete.

Flori cu petalele văzute
Chemând spre ele orice mână
Cu numele recunoscute,
Atrăgătoare în lumină.

Timpul buchetelor de gala -
Se-adună florile-mpreună
Ca dintr-o palmă triumfală
În vaze reci să le propună.

Şi ochii mei aleargă lacomi
Pupilele floarea să prindă
Amăgitoare s-o petreacă
Din câmp în mâna tremurândă.

Strângând mănunchii de durere
Cutezător voi spune vieţii
Câtă vigoare în putere
Pretind pe calea dimineţii.

Dar ca pe o nesocotinţă
Eu pasul mi-l oprii de-odată:
Un firicel de romaniţă
Mai nu călcai cu talpa-mi lată!

Degeaba masa mea adastă
Multicolorele petale...
De unde romaniţa-aceasta
Îmi nimerise iar în cale?

Toţi cu buchete în vazoane
Expun o roadă serioasă,
Iar eu şi în regrete, Doamne,
Şi-n Dragoste neînţeleasă...
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/107079/buchete