Un pom, un Om, un Sfant, o Mantuire
Autor: Viorica Stela Dan
Album: Raze de lumina
Categorie: Paște
UN POM, UN OM, UN SFANT, O MANTUIRE
Un pom dezgolit
de frunziș și de rod,
se simțise părăsit.
Privise incomod,
cum furia nebună,
a unui tiranic topor,
cioplise o bârnă.
Un pom străjuise de zor,
visând frumos,
cu Isus Hristos.
Dar ajunse o cruce,
Chiar Isus o duce.
În ritm de diapazoane,
pe cruce de lemn,
lovituri de ciocane,
înfierează un însemn.
Pare șolomănie,
trei cruci înălțate,
un norod în mânie,
și mii de mii de păcate.
Conştiinţă obscură,
Întunecată adunătură,
De mânie dezlănţuită,
Urlă înnebunită.
Furia ei cere moartea,
unui Preasfânt.
Pretinde răstignirea,
bezna de pe pământ.
Cerul nu poate privi,
mizeria umană,
lăsă peste zi,
o negură tirană.
Pământul se zguduie
Ce beznă o să fie!
Ce mare durere,
În a inimii unghere!
Omul pierdut în umbră,
în abisul nopții dus,
de-o viață sumbră,
în pierzare-i condus.
Fără să înțeleagă
gustul vieţii trăită,
nu știe să aleagă,
calea sfințită.
Condamnă la moarte,
Neprihănirea.
El Preasfântul împarte
din dragoste, mântuirea.
Cel ce gustă izbăvirea,
se înfruptă din Cuvânt.
Inima cântă mulțumirea
viețuirii în chip sfânt.
Spre-nălțarea senină,
se avântă în lumină.
Scăpat de orice vină,
trupul cel de tină,
făcând eternul schimb,
află-al nemurii nimb.
Învierea din moarte,
din nimicnicie-l scoate.
Din raza luminii senine,
trec cuvintele iubirii,
peste mine, peste tine,
răstignind puterea firii.
Trăirea-n sfințire divină,
viaţa cu iubire pătrunde.
Risipește grijile de vină,
iubirii eterne răspunde.
Inima plecată-n rugăciune
până-n veşnicii, străbate.
Sfințirea adună fapte bune,
și inima în ritmul iubirii, bate.
Învierea sublimă victorie,
revarsă mântuirea peste om.
Isus Hristos, plin de Glorie,
e-al vieţii noastre sfinte, Domn.
Amin!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/107193/un-pom-un-om-un-sfant-o-mantuire