Povara nu mai este grea


Cu râvnă ani buni am lucrat
Noi în ogorul Domnului
Şi Legea Lui am respectat.
Din nou primeam răsplata Lui.

Biserica ce-o frecventam
Dintr-un oraş apropiat,
Aici cu drag primiţi eram
Şi foarte mult am predicat.

Ştiam ca să vorbesc frumos,
Eram băiat cu pregătire.
Făceam doar lucruri cu folos
Iar Domnul ne-a avut de ştire.

Domnul ştia ce îmi doresc:
O fată bună-mi căutam.
Voiam să mă căsătoresc,
Familie şi copii să am.

Şi fratele meu îşi dorea
Acelaşi lucru: să se-nsoare.
Dar mă-ntrebam: cine-ar putea
Să uite c-am fost la-nchisoare?

Domnul e bun, toate le iartă;
El toate le poate uita.
Omul nu poate niciodată
Să ierte orişice, cuiva.

Nu eram nici prea tinerei,
Anii, amprenta şi-au lăsat.
N-a fost uşor, au fost ani grei,
Dar sănătatea ne-am păstrat.

La fel, credinţa ne-am păstrat-o.
Închis, nu e deloc uşor;
Noi altora le-am arătat-o.
Domnul ne-a fost de ajutor.

Aveam pe cineva în minte,
O fată blândă şi sfioasă.
Schimbam des între noi cuvinte,
Era o fată credincioasă.

Dar mă gândeam dacă-ar putea
Trecutul meu să-l ocolească
Şi mă-ntrebam dacă ar vrea
Aşa cum sunt să mă iubească?

Părinţii i-au murit, s-au dus.
O singură soră avea.
Bolnavi, cancerul i-a răpus,
Nu mai aveau pe nimenea.

De croitorie se ocupau
Satul întreg le căuta.
Un mic atelier aveau,
Muncind, traiul îşi câştigau.

va urma