Din nou din drumurile-albastre
Pe străvezii aripi de vânt
În așteptarea de dezastre
Vin lebedele de argint.

Poartă înaltele speranțe
În deznădejdea de dureri
Și în mărunte doleanțe
Cuvântă dalbe primăveri.

În neîncrederea ce doare
Pun un grăunte de îndemn
Îndelungata așteptare
Să nu-mi devină-un mit solemn.

Nădăjduind în fericire
Când voi vedea oricare zbor
De la cuvinte de iubire
Să mă înalț din urma lor.

Eliberat de piruete
Din traiul meu însingurat
Să trec de strașnicul perete
Ce singur mi l-am înălțat.

Lăsând pe proaspete ruine
Verigi de frică și de rit
În înălțările senine
Un cânt porni-voi slobozit.

Din cântecul de libertate
Privirea să nu dea în jos
Spre rădăcini împrăștiate
Pe drumul moale și cleios.

Îndepărtat din mucegaiuri
Dintr-un banal atât de greu
Să bucium sufletul pe plaiuri
Cu trâmbița pieptului meu.

Ca toate clipele de jale
Căzânde moale ca ninsori
Să înflorească în petale
Prin umbre fără de valori.

Cu avântarea înainte
Smulsă din lanțuri de ungher
Credința mea fără veșminte
Albească lebădă în cer!

Pierzând din legile cu reguli
Din lutu-n trupul meu pitit
Să mă răpească ea cu-ntregul
În zborul său fără sfârșit.