Lada cu cântece

Așezată sub lumina de taină a unei ferestre
Ședea lada mamei mele de zestre
Și mai înainte ca tăcerea cea mare s-o tacă
Fiindca ceva etern de frumos o grabea
Mama, atat a apucat sa mai faca
Sa rastoarne toate cantecele din ea
In inima mea;
Si fiindca le avea de la Dumnezeu
Le-a trecut pe toate pe numele meu
Iar eu le-am cantat pe numele ei
Printre vrabii si miei
Aburind oglinzile livezilor
Din iia zorilor pentru bucuria amiezilor.
Dar inima mi-era prea mica
Si ochii prea mirati de bucurie si de frica
Si cantecele-au dat pe dinafara
Pe drumuri de tara, de netara
Si mai ales pe drumuri fara de tara.
Acum, desi aproape s-a-nserat
Nu le-am terminat de cantat
Ma rostogolesc prin lume ghemotoc
Si parca-mi vine sa le-adun
Si sa le pun in lada mamei mele de zestre,
La loc,
Sub fereastra aceleaisi tainice lumini
In care vad imparatia trecand incet printre arini
Sub salcia soaptei
Unde miazaziua da binete miazanoaptei
Sa ma-ntalnesc cu mama mea
Si eu sa tac, sa cante ea.