Adevarul

Adevărul
Nu are nevoie de aprobarea mulţimii,
El străluceşte din sine
Ca soarele,
Ca sabia de foc
Pe care o învârt la porţile planetei heruvimii.

Adevărul
E ca o stâncă
De care valurile popoarelor înfuriate se sparg,
El se sprijină pe propria-i tărie
Mai înalt ca orice înălţime
Şi mai cuprinzător ca orice larg.

Adevărul e un fluviu de lumină
Ce strigă-n drumul său
Că Domnul va să vină;
Ce gloate-ar putea să-l oprească din cale
Când ori încotro
Sub cele patru vânturi
El duce osanale?…

Adevărul
E ca un cer înstelat
A cărui frumuseţe nu-i ştirbită
De freamătul norilor de sub el în furtună.

Adevărul
Străluceşte mai presus de mizeria lumii
Ca o nemuritoare cunună
Care îi caută pe cei drepţi
Şi pentru cer îi adună.

Oriunde ne-ar chema,
Oriunde ne-ar trimite
Sub steagul lui, mereu noi să fim primii;
Să nu ne înspăimânte gloatele ce-i sunt împotrivă;
Adevărul
Nu are nevoie de aprobarea mulţimii.