N-astepta oricum sarutul anotimpului de basm

Nu-mi pot inchipui sarbatorile de iarna fara frumusetea si mirajul zapezii,ce zugraveste cotidianul nost in culori de basm.
Orice ciot de copacel,ce nimeni nu se sinchisi pana mai ieri sa-i daruiasca o privire,devine acum o manuta argintie in forma de ruga,'naltata spre ceruri.
Drumul "pavat" cu gropi,ce ne stalcisera atat papucii,e-o poteca inzepezita,ce se dezmiarda la auzul pasilor nostrii,si parca te pacaleste sa crezi ca ultima ei statie-i Cerul.
Dar anul asta veni iarna geroasa,fara fulgi de nea,aidoma unei mirese fara frumuseta,a unui sarut fara iubire,suferinta fara speranta sau mos fara cadouri.
Posta mea electronica era goala si pustie ca barlogul unui urs,inudat cu picuri de soare.
Cu toate rugile catre Divinitate,nu primii nici un mesaj cum ca Cerul o sa-si reverse bogatiile pe taramul sterp de iarna.
Cu straiele sufletului meu manjite de-ndoiala si necredinta,fusei lovit de-un picure de-argint,ce cobora in serpentine din vazduh.
- Ce mare esti Tu Doamne! imi spusei.
Dar pe moment ma simtii ca acel copilas,ce sparse borcanele cu dulceata a bunicii,manjit pe manute cu gemul lipicios,incercand zadarnic sa-si ascunda pozna,si care este intrebat:
-Asa-i ca n-ai umblat la dulceturi?
Iar el,cu buzele aproape lipite de mustacioara dulce,graieste:
-N-am umblat bunico!
Ajunsei la statia de autobus,dar pana sa vie ,mai trece-o vecie!
Un vant din Siberia,parca veni inadins sa-mi deie intalnire-n parc,imi "incalzeste" oasele si spinarea,si ma intepenii... ,ca doar miscarea mea tradeaza faptul ca nu sunt o stana de gheata.
Ninsoarea,mai asteptata ca pe-o mireasa de mine,gasindu-ma fara straie de sarbatoare si de bucurie,imi dadu' doar gerul,coceanul de mar terminat.
Cum timpul pana sa vina autobuzul masoara tot atata cat trecu de la Geneza la Apocalips,imi deschisei Biblia sa citesc mergand,incalzindu-mi sufletul cu adevarurile ei.
Si-asa mergand,bucurandu-ma de lumile ceresti,auzi deodata o voce inaintea mea,groteasca ca din canal,blestemand cu cuvinte obscene,ce-ti fac stomacul s-o ia din loc,nu alta!
Ma uitai buimac,ca trezit din vis,daca-i departe gaura de-adanc,de unde se ivi dihania,sa cad cumva in ea.
Dar ce sa vezi?! O domnita cocheta si fumosica foc,holband niste ochi la mine,de zicea-i ca io-s dihania!
Mai,da' bine-si mai dosesc si stiu sa-si impopotoneze aste uratenia! imi zisei.
O lasai cu gura casca,cand privi sumanul si dardaitul meu de vullpe hulpava,crezand poate ca sunt Frigurila a lui Creanga ,dezertat din lumile de basm.Avui o spinare-ncovoiata de frig,de ziceai ca eu tin bolta cereasca a lui atlas,sau o fi fost un clopotar cocosat de la Notre Dame.
Dupa ce-mi trecu dorul de-a pleca acasa,se ivi si autobusul.
Ma mangaiam cu gandul c-o sa fiu incalzit de aerul aburind ce-l lasasera calatorii,dar inghesuiti ca-ntr-o oala cu sarmale,atmosfera nu era aburinda de caldura,ci friguroasa ca-ntr-un cosciug.
Pe cand s-o ia din loc cosciugul,se ivi o tanti trecuta de vreme,strivindu-ne ca pe omizi,de nu-si mai gasea locu-un ac.
Avea atatea desaje si hartoage,ca ziceai ca-i caravana unui print arab,ce veni sa caute fericirea in inimile de gheata a Nordului.
Imi zisei:
-Daca ma ridic,pierd atata caldura,si-am sa ma sfarsesc ca o mata-ngetata.
Ma ridicai totusi,cautand insetat orice molecula de aer pierduta prin prejur,cu aceeasi voluptate cum isi sorbeau zeama chioara de varza,detinutii lagarelor sovietice.Dumnezeu imi mai dete zile,caci fizica Cerului e diferita de-a noastra.
Capu-mi pulsa intr-o veselie de sarbatoare,caci gargaunii aia de microbi isi faca de cap in capul meu.
-Va vin acusi de hac,cu-n antibiotic,sa vad apoi cum topaiti!
Dar nu orice ganganie o poti strivi usor.
Nu eram singurul in suferinta,fapt care ma mai incuraja.
Tanti cu caravana,se vaita ca se duce,mangaindu-se doar ca s-a gasi un om omenos dintre noi,sa-i facem mormantarea.
In acele momente de agonie si suferinta,intrebai Cerul:
- La ce folos durerea in preajma sarbatorii?
Iar Cerul imi raspunse:

1.Daca Cerul nu e-n tine,nu te poti bucura de a lui straie!
2.Nu crede ca Craciunul e numai bucurie,cand zeci de prunci fura macelariti la Vestea ca Isus S-a nascut!
3.Nu glasul anatomiei,ci cel al suferintei iti aminteste cate oase porti,motiv de lauda Creatorului!
4.Suferinta-i ca un partener de viata;odata ce te-ai cununat cu ea,scopul vostru ultim e binele celuilalt: Ea daltuieste-n tine fizionomii divine,iar tu o-nobilezi!
5.Nu mai astepta oricum sarutul anotimpului de basm!