Dacă Dumnezeu este atotputernic, de ce există răul?
Autor: Greg Koukl
Album: Diverse
Categorie: Diverse

 

Întotdeauna m-a pasionat problema aceasta într-un astfel de context şi adesea am impresia unui fals conflict între bunătatea Lui Dumnezeu şi puterea Lui: dacă ar fi bun, ar vrea să scape de tot răul din lume şi dacă ar fi atotputernic, ar fi capabil să o facă, dar răul există şi, prin urmare, ori nu este bun ori nu este puternic

Cred că este o confuzie aici: de fapt, nu cred că puterea are ceva de-a face cu problema răului, ci mai degrabă are de-a face cu bunătatea, dar într-un alt fel. Dumnezeu a creat un anumit tip de lume. El a creat fiinţe umane şi le-a dotat cu libertate morală. Cred că acesta este un lucru bun şi că oglindeşte faptul că Dumnezeu este întru totul înţelept.

Este un lucru bun că, în univers, creaţia umană a fost înzestrată cu libertate morală, contrar animalelor, la care moralitatea ne se aplică deloc. Animalele nu pot fi rele, dar nici bune nu pot fi. Deci e un pic forţat şi nimic bun nu rezultă de aici. Aşadar, oamenii pot fi răi și pot fi și buni. Deci, au posiblitatea de a face un rău considerabil, dar există şi un potenţial de a face un bine remarcabil, în condiţiile în care există libertate morală.

Acum, aceasta este capcana: puterea nu are nimic de-a face cu problema răului, dat fiind acest scenariu.

Am fost recent în Ukraina unde am învaţatpe un grup de creştini cu privire la câteva din aceste probleme despre care vorbim, printre care şi problema răului. În faţa sălii şedea un bărbat masiv şi musculos, pe nume Vitaly. L-am chemat: "Vitaly, vino aici sus. Am aici o agrafă pentru hârtii. Văd ca eşti un om puternic. Formează această agrafă într-un pătrat." El a luat agrafa şi, cum era de aşteptat, a făcut acest lucru. Am zis: "Bine! Acum aş vrea să o modelezi sub forma unui cerc". A fost puţin mai dificil, dar a lucrat la ea pentru un scurt timp şi în final a obţinut un o formă asemenătoare unui cerc. I-am zis: "Foarte bine! Acum, aş vrea să formezi din aceasta agrafă un cerc pătrat". Desigur, nu a putut să o facă. A spus: "Este absurd". Atunci am replicat: "De ce nu poţi să faci aceasta? Doar eşti un om puternic, nu-i aşa?"

Vedeţi, ideea aici este că sunt anumite probleme sau anumite subiecte sau anumite lucruri cu care suntem confruntaţi, dar care nu sunt susceptibile de a le soluţiona prin putere, deoarece reprezintă o problemă de o altă natură.

Dumnezeu este atotputernic, în sensul că are toată puterea necesară pentru a face tot ceea ce puterea poate face, dar există anumite probleme pe care puterea nu le poate rezolva, şi acesta este unul dintre ele. Ar fi capabil Dumnezeu, prin putere, să elimine tot răul din lume astăzi? Sigur, ar fi lesne de realizat, dar aceasta ar însemna ca El să suprime ceva bun şi anume, să distrugă creaţia umană moral liberă, pentru că libertatea morală implică tocmai posibilitatea de a face rău sau bine. Nu pot exista fiinţe umane cu libertate morală fără să aibă posibilitatea de a nu atinge standardele morale absolute. Acest lucru nu este posibil - este ca şi un cerc pătrat: puterea nu are nimic de-a face cu acest aspect. Este, mai curând, tipul de univers pe care Dumnezeu a ales să-l creeze. Acum, ar fi putut Dumnezeu să aleagă a crea un univers diferit? Desigur. Dar, în cazul acesta, cred că ar fi un univers lipsit de ceva cu adevărat minunat si bun: fiinţe umane cu această calitate - libertate morală - printre care şi dumneavoastră şi eu suntem.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/107755/daca-dumnezeu-este-atotputernic-de-ce-exista-raul