Un profesor de desen m-a ajutat, neintenţionat, să descopăr câteva adevăruri cu privire la viaţa mea spirituală...
La un om care practică desenul, putem vorbi de 2 coordonate: talentul şi exerciţiul.
Talentul îl moşteneşti şi nu e vrednic de lăudat, în comparaţie, bineînţeles, cu munca pe care o depui la un desen.
Talentul este mereu acelaşi, dar paletat în forme diferite, prin exerciţiu.
Profesorul meu mai spunea că el este neutru faţă de talentul elevilor săi. Ceea ce pe el îl interesează este exerciţiul.
Un desen bunicel al unui student talentat prezintă mai puţin interes pentru el decât desenul unui elev mai puţin dotat, dar care arată semne de evoluţie în timp.
Nu am putut să nu fac paralela din prisma spirituală: mantuirea este un dar oferit prin graţia lui Dumnezeu. În ce măsura te simţi capabil să te făleşti cu un lucru pe care l-ai primit?
Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie talente şi oportunităţi... pânză şi culoare... un desen în continuă evoluţie, pe care trebuie să-l prezentăm într-o zi în faţa Lui... şi de valoarea căruia vom da socoteală.
Amintiţi-vă de pilda cu talanţii... Unuia i-a dat un singur talant şi acesta l-a îngropat în pământ, de frica de a nu-l putea administra. El şi-a primit osânda din partea stăpânului, pentru că nu a adus rod. Dar cel care a primit 10? Oare nu a adus el tot 10? Cum credeţi că s-ar fi raportat stăpânul la situaţia lui, dacă ar fi adus încă 8 talanţi în loc de 10 sau tot atâţia câţi a primit?
Cu cat ai mai mult, cu atât ţi se cere mai mult... cu cât cunoşti mai mult şi nu împlineşti, cu atât vei fi tras la răspundere mai mult... Toate sunt într-un echilibru dumnezeiesc, neperceput de mine şi de tine, dar în planul şi atotştiinţa lui Dumnezeu.
Eu nu vreau să ajung la poarta cerurilor târându-mă pe coate în Împărăţie: "Încă puţin şi nu aş fi reuşit".
Vreau să sparg porţile, să dau buzna înăuntru şi să strig triumfător: "Am reuşit!"
Nu cred că Sfântul Petru şi-ar face griji de porţi...