Încă din zorii tinereţii,
Părinţii deseori mi-au spus
De Iad, de Rai, de calea vieţii
Şi despre Domnul sfânt Isus.

Când am crescut apoi mai mare,
Am înţeles ce-i bine, rău;
Am mers mereu la adunare
Şi-am ascultat Cuvântul Său.

S-a-nfiripat atunci în mine
Un dor aprins, de Dumnezeu;
Când m-a chemat duios la Sine
I-am dăruit tot ce sunt eu.

Dar, Îl ştiam din auzite,
Din ceea ce alţii mi-au zis;
N-aveam minuni cu El trăite,
Aşa cum în Cuvânt s-au scris.

Şi a trecut un timp asemeni,
Fără să gust puterea Lui;
Priveam în jur gelos la semeni –
„De ce în mine slava-I nu-i?”

Vedeam cum alţii experienţa
Credinţei sfinte au trăit,
Când Domnul şi-a făcut prezenţa
Şi prin minuni El i-a uimit.

Atâtea mărturii frumoase
Surori şi fraţi ne-mpărtăşeau;
În mine mă rugam: „Hristoase,
Dă-mi harul care alţii-l au!”

“Fă Doamne să trăiesc cu Tine
Minuni măreţe, stări cereşti,
Să Te cunosc mai mult, mai bine,
Cu-adevărat aşa cum eşti!”

Şi m-a lăsat să-I văd tăria,
Splendoarea, slava, harul Lui;
M-a copleşit de bucuria
Cum alta-n lume-aceasta nu-i.

Dorit-am să-L cunosc de-aproape,
În mod direct şi personal;
Să merg cu El umblând pe ape
Lăsând ’napoi val după val.

Mai vreau şi azi în părtăşie,
Cu Domnul slavei să trăiesc
Înalte stări din veşnicie,
Şi-n plinătatea Lui să cresc.

Trăim ades din auzite,
Crezând ce alţii cred şi spun,
Chiar şi învăţături greşite
Ce par să-nsemne ceva bun.

Dar nu e bine... o, Părinte,
Pătrunde-ne-n adânci simţiri!
Ca-n viaţă, de acum ’nainte,
Să nu trăim din amintiri!
Amin.
14 aprilie 2013