PRIBEGI SUNTEM...

Pribegi suntem, dar cu speranță
În noi e-aprins un dor sublim
Dăm cuvenita importanță
La Cel pe care Îl slujim.

În nopți cu zbucium și durere
El vine cu al lui balsam
Și gândul merge la-nviere
Și la neprihănitul neam.

Cu steagul înălțat spre zarea
Spre care ne-ncetat urcăm
Însuflețim încredințarea,
Tărie din Cuvânt luăm.

Lumina care ne îndrumă
Produce-n noi însuflețiri
Să nu dorim terestra humă
Ci doar stelare fericiri.

Când dau atac acerbe unde
Să spulbere în noi un vis
O nouă stare ne pătrunde
Să stăm fideli lângă ce-i scris.

Știm c-a-nceput călătoria
Din clipa cînd am fost chemați
Să ne cunoaștem datoria,
Să fim doar Mirelui predați...

De-atunci ne-animă fericirea
Ce-o vom trăi, pe veci, cu El
Și vom vedea cum strălucirea
E parte din Emanuel.

Pribegi suntem numai o vreme
Ne-așteaptă Raiul cu splendori,
Cu armonii și cu poeme
Și cu sublime sărbători.

gc/13 Aprilie, 2013