(Predică - Comentariu)

Luca cap. 15: 11- 32

” El a mai zis:” un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său:” Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Și tatăl le-a împărțit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr, a strâns totul și a plecat într-o țară depărtată, unde și-a risipit averea, ducând o viață destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea și el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus și s-a lipit de unul din locuitorii țării acelea, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele, pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni. Și-a venit în fire și a zis:” Câți argați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu și îi voi zice:” Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi.” Și s-a sculat și a plecat la tatăl său.

Când era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat mult. Fiul i-a zis:” Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Dar tatăl a zis robilor săi:” aduceți repede haina cea mai bună și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget și încălțăminte în picioare. Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l. Să mâncăm și să ne veselim; căci acest fiul al meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit.” Și au început să se veselească.

Fiul cel mare era la ogor. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit muzică și jocuri. A chemat pe unul din robi și a început să-l întrebe ce este. Robul acela i-a răspuns:” Fratele tău a venit înapoi și tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat pentru că l-a găsit iarăși sănătos și bine.”

El s-a întărâtat de mânie și nu voia să mai intre în casă. Tatăl său a ieșit afară și l-a rugat să intre. Dar el, drept răspuns a zis tatălui său: „Iată, eu îți slujesc ca un rob de atâția ani și niciodată nu ți-am călcat porunca; și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat vițelul cel îngrășat.”

” Fiule,” i-a zis tatăl,” tu totdeauna ești cu mine și tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm pentru că acest frate al tău era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit.”

Această pildă prezentată de Domnul Isus Hristos are în esență adevăruri ce privesc relația dintre părinți și copii, relația dintre Dumnezeu și copiii Săi răscumpărați și mântuiți. Această prezentare poate fi analizată ca atare, ca experiență pentru viața aceasta și, mai ales, se poate interpreta spiritual, având corespondent viața noastră de credincioșie față de Dumnezeu.

Când copiii, până la vârsta majoratului sunt dependenți de dragostea și grija iubitoare a tatălui și a mamei, ei trebuie să asculte și să pună în practică toate învățăturile și sfaturile lor. Părinții doresc pentru copilul lor, să-i fie bine, să fie sănătos și să aibă un viitor fericit. După trecerea părinților din viața aceasta, toată averea agonisită se cuvine ca moștenire copiilor.

Idealul lui Dumnezeu pentru familia creștină este ca fiecare membru al familiei, în frunte cu părinții, ca rezultat al educației lor, să fie în primul rând credincioși, temători și iubitori de Dumnezeu. Fiecare, atât mama, tata, cât și copiii, trebuie să aibă personal o relație sfântă și vie cu Dumnezeu bazată pe credință, dragoste, rugăciune și ascultare de poruncile Sale. În aceste condiții, în aceea familie va fi armonie și pace, bună înțelegere, dragoste și respect reciproc. O înțelegere bună între cei doi părinți, între părinți și copii și între copiii în familie, va aduce binecuvântarea lui Dumnezeu și fericire.

Din această parabolă prezentată de Domnul Isus Hristos se constată, că nu toate lucrurile au mers tocmai bine și cum ar fi trebuit. Fiul cel mic s-a hotărât la un moment dat, să nu mai asculte de tatăl său, să nu mai depindă de el și vrea să plece de acasă cu partea de avere ce i se cuvenea ca moștenire pentru a trăi pe cont propriu.

Textul acestei prezentări ne arată atitudinea față de tatăl său și alegerea greșită a unui fiu, alegere care-l duce la distrugere, la ruină și la sărăcie, ajungând fără nici o speranță de viață.

Sunt familii unde părinții, credincioși fiind lui Dumnezeu, caută cu tot efortul să ofere copiilor lor ce este mai bun: toate cele necesare traiului îngrijindu-se de viitorul lor aici pe pământ, dar și de cel veșnic. Din această prezentare asistăm la o alegere pe care și-o face fiul cel mai tânăr, și anume: ajungând la o vârstă matură, el a considerat că poate să se descurce singur în viață fără dependența și responsabilitățile ce trebuia să le aibă față de tatăl său. Pretinde să i se dea partea lui de avere și pleacă în lumea largă, crezând că va fi mai fericit fără restricțiile și regulile casei părintești.

Din nefericire, mulți tineri pot fi ademeniți de vrăjmaș în felul acesta și care, ajung despărțiți de părinți și despărțiți de Dumnezeu și chiar pierduți pentru veșnicie. Acest tânăr calcă porunca aV a din Decalog, care spune: ”Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele, în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău „Exod cap. 20:12 și Efeseni cap. 6:1-3. A cinsti pe părinți înseamnă mai întâi să iubim pe Dumnezeu care ne-a dăruit părinți și să-L slăvim cu viața noastră trăită după voia Lui cea sfântă. Dacă iubim pe Dumnezeu, în mod sigur vom iubi părinții și pe aproapele nostru. Un copil dovedește dragoste pentru tatăl și mama lui prin ascultare și respect profund față de aceștia. Simte împreună cu ei și durerile și bucuriile lor. Când părinții ajung bătrâni și bolnavi, fiul și fiica sunt datori moral să-și ajute părinții și să le aline durerile. Prin comportament, dragoste și respect pentru părinți, copilul să le aducă numai bucurie. Având în vedere devotamentul, sacrificiul și dorințele bune pentru copiii lor, părinții merită și se cuvine să li se dea toată cinstea. Acei copii care-și iubesc și-și respectă părinții sunt o binecuvântare pentru familie și pentru societate.

În viața acestui tânăr risipitor au existat unele perioade decisive pentru viitorul lui. I se potrivește caracteristica de fiu risipitor, deoarece a risipit binecuvântările ce le avea materiale și spirituale. A desconsiderat pe tatăl său, sfaturile și dorințele acestuia. Versetele 11, 12 prezintă perioada bună a copilăriei sale până ce a ajuns la tinerețe și la maturitate. În această perioadă tânărul a avut posibilitatea să se bucure de o viață liniștită cu toate cele necesare traiului în ceea ce privește confortul: hrana, locuința, îmbrăcămintea, căci în casa tatălui său avea din belșug de toate. Tatăl său era un om chibzuit și bogat, atâta timp cât avea angajați și argați pentru muncă. Tânărul în casa tatălui avea posibilitatea să se bucure de toată grija și de toată dragostea părintească, pentru avea asigurat un viitor fericit. Din câte putem înțelege acest tânăr avea totul pentru a fi fericit, mulțumit și recunoscător părintelui său care l-a adus la viață. Era dator tatălui său de a-l iubi și respecta, având în vedere sacrificiul, munca și interesul depus pentru copiii. Numai că nu a fost așa. Acest tânăr nu este mulțumit de prezența și dependența sa de tatăl său, nu-i place să asculte de el. Averea și banii, reprezentând partea lui de moștenire erau bune, și dorea să le folosească singur și să fie liber.

Versetul 13 ne arată perioada când tânărul a plecat de acasă, departe de casa părintească, și despărțit de tatăl său, de care nu i-a păsat că l-a lăsat îndurerat în suflet și a ajuns într-o țară înderpărtată. Aici a dus-o bine cât timp a folosit partea sa de moștenire, însă fericirea lui de aici a fost de scurtă durată. S-a dedat la distracții și plăceri lumești printr-o viață destrăbălată, folosindu-și banii cu” prietenii” care au profitat de el.

Versetul 14 reprezintă perioada de timp când tânărul nu mai avea nimic din ce să cheltuiască, căci cheltuise toți banii și nu mai avea cu ce trăi. În acea țară venise și o foamete mare. Acum tânărul s-a trezit singur, fără bani și fără vreo posibilitate de trai, fără hrană, locuință, îmbrăcăminte și fără nici un ajutor, căci nimănui nu-i păsa de situația lui disperată. Constrâns fiind de lipsa celor necesare traiului său, tânărul s-a angajat la unul din locuitorii țării care l-a trimis pe ogoarele sale să-i păzească turmele de porci. Aici suferă în primul rând de foame și dorea foarte mult să mănânce măcar din roșcovele ce se dădeau ca hrană porcilor, dar nici pe acestea nu i le da nimeni. Porcii stăpânului erau mai bine hrăniți decât acest tânăr. Suferința și foamea erau atât de greu de suportat încât și-a venit în fire, adică s-a trezit și și-a dat seama, că locul lui nu trebuia să fie acolo. Și-a amintit că, în casa tatălui său ar fi dus-o mai bine. Argații tatălui său aveau” belșug de pâine”, iar el era aproape să moară de foame acolo. Și-a dat seama de greșeala făcută, că și-a părăsit casa părintească, și-a cheltuit toată averea lui și aici unde a venit a ajuns cel mai rău, suportând consecințele neascultării lui de Dumnezeu și a neascultării de tatăl său. Constrâns de situația grea în care se afla și-a dat seama că în acest fel, nu avea nici o perspectivă de supraviețuire și nici o speranță. Se hotărăște să se întoarcă în casa tatălui său, gândind că numai aceasta era salvarea lui. Această hotărâre a întoarcerii lui acasă, a luat-o chiar dacă a păcătuit, căci se baza pe dragostea și mila tatălui său față de el – fiul rătăcit. Căci orice părinte, își menține dragostea și afecțiunea pentru copilul său, indiferent cât de rău ajunge acesta.

Versetele 20 și 21 prezintă întoarcerea acasă a fiului rătăcitor. Tânărul își pune în aplicare hotărârea și pleacă de acolo, parcurgând un drum greu și obositor până ajunge aproape de casa părintească. Aici, acasă, își va recunoaște păcatul său și greșeala sa, va cere milă, îndurare și iertare cu rugămintea de a fi primit de tatăl său, măcar ca pe unul din argați care aveau mult mai mult decât el. Când ajunge aproape de casă, starea lui era jalnică din punct de vedere fizic și moral și inspiră milă, pentru că era îmbrăcat în zdrențe, era murdar, fără încălțăminte, flămând și copleșit de vinovăție. Este conștient că a ajuns în această stare din cauza lui și se consideră că nu mai este vrednic de a se numi fiul tatălui său.” Când era încă departe de casa părintească, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat mult.” Astfel reprezintă Biblia bunăvoința lui Dumnezeu, de a primi pe păcătosul care se căiește și se întoarce. Fiul i-a zis:” Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Aici se constantă recunoașterea păcatelor înfăptuite, nevrednicia, umilința și pocăința sa în fața părintelui său. Acest fiu, așa cum a ajuns să fie cu starea lui degradată, fără nimic din ce a avut, se prezintă acasă la tatăl său și-l roagă să fie primit. Recunoaște că prin neascultare de tatăl său căruia i-a provocat durere în suflet, tânărul a păcătuit în primul rând înaintea cerului și înaintea tatălui. Dar, tatăl îl întâmpină cu lacrimi în ochi de bucurie și de milă pentru fiul său, care s-a întors acasă de unde plecase. Căci se putea ca acest tânăr să nu se mai întoarcă vreodată și să-și sfârșească viața în vreun fel, departe de casa unde a crescut. Dar, ceea ce l-a ținut în viață a fost mila și ocrotirea lui Dumnezeu, pentru că tatăl acestui tânăr i-a așteptat întoarcerea și s-a rugat lui Dumnezeu în permanență. A implorat de la Domnul să trimită ocrotirea Sa peste fiul său și să-l ajute în hotărârea de a se întoarce acasă pentru a fi salvat. Tatăl, la vederea și la întâlnirea cu fiul său, nu-i spune nici un cuvânt de reproș și de acuzație, căci l-a iertat. Tatăl își îmbrățișează fiul și poruncește să fie îmbrăcat cu haina cea mai bună, să fie încălțat și să i se pună un inel pe deget ca pe o recunoaștere că este fiul său. Cu toate cele întâmplate i se oferă dreptul de fiu în casa părintească. Fiul risipitor revenind acasă era salvat. Suferințele și lipsurile pe care le-a întâmpinat constituie pentru acest tânăr, ca și pentru alții ca el, o lecție care l-a învățat să prețuiască ascultarea și dragostea părinților și care l-a determinat la pocăință. Tatăl își manifestă bucuria foarte mare pentru fiul său întors din rătăcire și poruncește să se dea o mare petrecere cu toți cei ai casei și cu cei apropiați lor, motivând că fiul său s-a întors și a fost salvat de la moarte:”” Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l să mâncăm și să ne veselim, căci acest fiu al meu era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit” și au început să se veselească.” Toți ai casei se bucură și se veselesc de întoarcerea fiului rătăcitor, căci plecarea lui a provocat multă durere, tristețe și îngrijorare în inimile celor apropiați lui.

Cu toate acestea există un personaj care nu se bucură și nu vrea să ia parte la bucuria tatălui pentru întoarcerea fiului și a fratelui său. Fiul cel mare care era ascultător de tatăl și ajuta la muncile casei, se consideră neîndreptățit de către tatăl său, el, care i-a fost credincios în permanență și vede la tatăl său prin atitudinea ce o manifestă, că este părtinitor cu fiul cel mic și risipitor. Fiul cel mare, din punct de vedere spiritual, reprezintă acele persoane care trăiesc în ascultare de voia Tatălui ceresc și doresc răsplată pentru ceea ce fac. Aceștia se consideră îndreptățiți să primească aprecieri și laude pentru faptele lor. Numai că fiului mai mare, chiar dacă a fost corect în fapte, îi lipsește esențialul: dragostea pentru fratele său. Fiul cel mare reprezintă pe acei creștini din casa Domnului, care-și îndeplinesc cu credincioșie slujbele și ascultarea de poruncile lui Dumnezeu și se îndreptățesc în ce privește mântuirea prin fapte proprii. Dar ei nu țin cont de un lucru: pentru mântuire și iertare oferite de Dumnezeu este nevoie de credința noastră în jertfa ispășitoare a Domnului Isus Hristos. În baza acestui fapt suntem mântuiți, iertați și salvați pentru Împărăția Lui.

Faptele bune în ascultare de Dumnezeu trebuie să le facem și să nu ne lipsească, dar să fie motivate de dragostea și recunoștința noastră pentru Dumnezeu, care ne-a mântuit și ne-a făcut moștenitori ai Împărăției Sale veșnice. Nu ne folosește a ne baza numai pe faptul că suntem corecți și cinstiți numai prin faptele noastre bune și uităm că Dumnezeu deja a plătit pentru păcatele noastre, răscumpărarea, pe când eram păcătoși. Dragostea de Dumnezeu și dragostea pentru aproapele nostru, trebuie să stea la baza vieții noastre de credință, sfințenie și neprihănire. Deci, trebuie să fim pocăiți și ascultători de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ne-a mântuit și ne-a iertat prin Domnul Isus Hristos.” Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul, că Dumnezeu a trimis în lume pe Singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.” 1 Ioan cap. 4:9,10.

Fiul cel mare și fratele fiului risipitor are un comportament lipsit de dragoste pentru fratele său mai mic și pe care nu vrea să-l recunoască ca frate al său. Se mânie pentru că tatăl său l-a primit cu bucurie și l-a iertat necondiționat pe fiul risipitor.

Adevărata dragoste față de semenii noștri trebuie să se manifeste astfel:” Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduiește totul, sufere totul.” 1 Corinteni cap. 13:4-7.

Din pilda prezentată se poate deduce că acestui fiu mai mare nu i-a păsat și a fost indiferent la plecarea fratelui mai mic de acasă. Se constată lipsa de dragoste și de împreună simțire cu fratele său mai mic, atunci când acesta alege plecarea de acasă pe care-l putea costa viața.

Suntem îndemnați să ne iubim unii pe alții și să simțim unii pentru alții, să ne doară și să ne afecteze căderea în rătăcire a celui de lângă noi. Suntem responsabili înaintea Domnului de a avea grijă de cei de lângă noi, frați și surori, și să nu stăm nepăsători când aproapele nostru are de înfruntat necazuri. Să nu cârtim sau să nu bârfim împotriva lui, ci să-l ajutăm cu dragoste, rugăciune și blândețe. Domnul Isus Hristos ne poruncește:” Vă dau poruncă nouă:” Să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” Ioan cap. 13:34, 35.

Ce putem învăța din experiența fiului risipitor? Un lucru foarte important pentru tinerii noștri de azi:

-          Ascultarea, cinstea și respectul pe care trebuie să-l dea copiii părinților, aduce cu sine binecuvântarea lui Dumnezeu.

-          Neascultarea și lipsa de dragoste și lipsa de milă pentru părinți, aduce cu sine blestem, ruină și chiar pierderea mântuirii.

-          Legea morală a celor 10 porunci, pusă în practica vieții, reprezintă roadele credinței noastre și o manifestare a dragostei noastre față de Dumnezeu și față de aproapele nostru.

Ce reprezintă” fiul risipitor” și” tatăl său” în ce privește relația cu Dumnezeu din această parabolă?

Oricare ar fi aparențele, viața care are în centrul ei numai preocuparea de sine, este o viață irosită. Oricine încearcă să trăiască despărțit de Dumnezeu își risipește ceea ce are. El își irosește anii cei prețioși, își irosește puterile minții, ale inimii și ale sufletului, folosindu-se în același timp de toate binecuvântările dăruite de Dumnezeu pentru viață.”... Dumnezeu face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie și peste cei drepți și peste cei nedrepți.” Matei cap. 5:45.

Fiul risipitor din parabolă este ca cel care a ales să se despartă de Dumnezeu și să nu-L recunoască în viața lui. Dar, Domnul cu iubirea și mila Sa urmărește pe un astfel de suflet și pune în mișcare toate mijloacele pentru a-l aduce în” casa părintească”, în biserică. Datorită acestui lucru, fiul risipitor în starea lui nenorocită și mizeră și-a venit în fire. Puterea amăgitoare pe care Satana a exercitat-o asupra lui a fost frântă. El și-a dat seama că suferințele sale au fost rezultatul propriei sale nebunii. Așa nenorocit cum era, fiul risipitor a găsit totuși puterea de a nădăjdui în convingerea că tatăl său îl iubește. Această iubire a tatălui a fost ceea ce l-a atras spre casă. Tot astfel certitudinea iubirii lui Dumnezeu este aceea care constrânge pe păcătos să se întoarcă la El.” Bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință.” Romani cap. 2:4. Mila și bunătatea lui Dumnezeu înconjoară fiecare suflet care este în primejdie cu un lanț de aur. Domnul declară:” te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îți păstrez bunătatea mea.” Ieremia cap. 31:3. Tatăl fiului risipitor a stat de veghe și a așteptat întoarcerea lui, căci Domnul nu dorește moartea păcătosului, ci mai degrabă” El dorește ca omul să se întoarcă din căile lui rele și să trăiască.” Ezechiel cap. 18:21-23. La întoarcerea acasă a fiului risipitor nu i se aduc reproșuri și nici batjocuri pentru purtarea lui cea rea. Fiul simte că trecutul lui este iertat și uitat, șters pentru totdeauna. Tot astfel spune și Dumnezeu păcătosului:” Eu îți șterg fărădelegile ca un nor și păcatele ca o ceață.” Isaia cap. 44:22;” căci le voi uita nelegiuirea și nu-mi voi aduce aminte de păcatul lor.” Ieremia cap. 31:34.;” să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu obosește iertând.” Isaia cap. 55:7.

Ce asigurare minunată avem – Dumnezeu este binevoitor să primescă pe păcătosul care se pocăiește, se întoarce și vine la El. Vrăjmașul se luptă și caută să țină pe mulți în mrejele sale cu tot felul de motive, de a nu veni la Domnul pentru a fi salvați. Domnul Isus Hristos ne spune:” Pe cel ce va veni la Mine nu-l voi izgoni afară” Ioan 6:37; pentru aceasta să nu uităm un lucru foarte important: Jertfa Domnului Hristos este îndestulătoare și sângele Său cel sfânt ne curăţeşte de orice păcat. Ps. 51:7. Din acest motiv avem valoare pentru Dumnezeu, căci viața noastră a costat viața Fiului Său. Casa părintească prezentată în această parabolă este un simbol al bisericii lui Dumnezeu. El este Tatăl nostru ceresc, iar noi suntem fiii și fiicele Sale, cei care facem parte din familia sau din biserica Sa. Suntem răspunzători de relația de credincioșie ce o avem și o menținem față de Părintele și Tatăl nostru ceresc, care prin harul Său ne-a oferit tot binele și ocrotirea Sa.

Parabola” Fiul risipitor” privește strict numai situația și relația celor doi fii, situație care necesită corectare și îndreptare față de Tatăl, care este Dumnezeu, de a fi salvați pentru Împărăția Cerului:

-          Fiul risipitor a avut nevoie de întoarcere la tatăl său și de pocăință pentru a începe o viață nouă după voia lui Dumnezeu.

-          Fiul cel mare, deși este corect în fapte, are nevoie de dragoste în inima lui, dragoste pentru Tatăl său și dragoste pentru fratele său, conform cu Matei cap. 22:37-40; 1Corinteni cap. 13: 4-7.

Un îndemn prețios pentru orice persoană care este departe de Dumnezeu și fără speranță pentru viitor:” Ridică-te și mergi la Tatăl tău. El va veni să te întâmpine pe când ești încă departe. Dacă faci numai un singur pas spre El, în pocăință, El se va grăbi să te cuprindă în brațele infinitei Sale iubiri. Urechea Sa este deschisă la strigătul smerit. Cea dintâi mișcare a inimii spre Dumnezeu îi este bine cunoscută. Primind iertarea lui Dumnezeu, Tatăl ceresc va lua de pe voi hainele murdare și vă va îmbrăca cu” hainele mântuirii” și vă va acoperi cu” mantaua izbăvirii”. Isaia cap. 61:10

Bucuria tatălui din parabolă, la întoarcerea fiului său acasă, reprezintă bucuria Tatălui nostru Ceresc pentru orice suflet care vine la El și se întoarce cu pocăință.” Cerul și pământul se vor uni în cântecul de bucurie al Tatălui” căci acest fiul al meu era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit.” Luca cap. 15:24.

Pentru că El ne-a iubit mai întâi, ne-a căutat și ne-a găsit pe fiecare și suntem poporul Său răscumpărat, se cuvine să-i dăm lui Dumnezeu Tatăl, Fiului Său Isus Hristos și Duhului sfânt, toată slava, cinstea, mărirea și închinarea noastră de acum și până în veșnicie.

                                                                                                              AMIN

Aprilie 2013,

Olga Bucaciuc

Suceava